Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.
Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.
În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:
1 - Epoca triburilor
Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)
2 - Epoca imperiilor şi a regatelor
Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.
3 - Epoca statelor-naţiune
Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.
Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
4 - Epoca conglomeratelor economice
Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.
Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.
În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.
Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.
Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.
Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.