[glykys]

Uite un topic interesant!
La masterul de Istorie am facut un curs de Simbolica medievala, in care dna prof. Catalina Velculescu, intelectual cu adevarat induhovnicit, autoarea cartii "Nebuni intru Hristos" ne-a vorbit indeosebi despre teologia icoanei. Anul acesta mi se pare ca a fost tinut cursul pe primul semestru, care tocmai s-a incheiat, altfel vi-l recomandam celor din Bucuresti.

Un simbol nu are o echivalenta, nu e ca in dictionarul lui Chevalier si Gheerbrant in care simbolului X i se asociaza semnificatiile A, B in cultura nu stiu care si Y, Z intr-alta, asta inseamna casapirea misterului, a tainei...

Cat despre faptul ca muzica psaltica si icoana aduc la ortodoxie pe cei mai multi care se convertesc, contactele mele destul de indelungate si apropiate cu un coleg coreean iubitor de ortodoxie afirma, dar si neaga acest lucru. Respectivul, nascut in hinduism, convertit la protestantism in urma casatoriei, doritor apoi de a se converti la catolicism a sosit in Romania, la studii, in urma unei noi crize spirituale - aici a cunoscut ortodoxia si chiar a cochetat cu ideea convertirii. Avand si obstacolul limbii si fiind un om intelectual, intr-adevar, a fost fascinat de muzica bizantina, de colinde, de icoane, de Stavropoleos, dar mereu a incercat sa afle semnificatia acestora, sa afle teologia care se ascunde in spatele cantecului si ale icoanei. Si cerceta, si cerceta, si se documenta, pana cand ajungea intr-un punct in care se oprea, spunand ca nu mai poate. Dupa ce parcurgea niste chestiuni foarte complicate , care cereau gandire abstracta si pregatire intelectuala, ajungea intr-un punct in care ratiunea nu mai face fata si in care orice babuta (iar se supara Cristi pe mine) din biserica mea, oricat de putine clase ar avea, nu s-ar fi poticnit. Pentru ca bunului meu prieten iubitor de ortodoxie ii lipseste credinta, din pacate. Stie bine Biblia de la cap la coada, dar nu crede.

S-a intors in tara lui, unde a dat peste aceeasi realitate de care a fugit cand a plecat, trece din nou printr-o criza spirituala si iarasi are un dor de duca, dar stie ca, de data aceasta, nu ii va mai fi usor sa plece, pentru ca, intre timp, a devenit tata. Se alina cu mailurile si scrisorile din Romania, asculta cu placere muzica bizantina, priveste icoanele si piesajele romanesti, a ajuns sa cunoasca destul de bine credinta noastra, dar doar intelectual si senzorial. In casa lui (in care sta cu familia protestanta) din Coreea sta acum o icoana cu Sfantul Ioan Botezatorul si se canta la chitara Agni Parthene, desi nu intelege nimeni despre ce e vorba in cantec. Fetita lui chiar incearca sa danseze pe aceste ritmuri, dar nu poate. Ar vrea sa nu o indoctrineze cu nicio religie, sa o lase pe ea sa isi caute drumul in viata cand va fi mare, dar mediul nu ii permite.

A avut parte de tot tacamul, si de oameni induhoviciti, si de superficialitate, si de medii monastice mai mult sau mai putin dubioase, si de slujbe, si de moaste, si de prozelitisme mai rafinate sau mai din topor, si de intamplari mai mult sau mai putin cuvioase in Romanica noastra... Intrebat acum cu ce asociaza ortodoxia, raspunde: cu muzica, icoanele si oamenii ei.

Sa il lumineze Dumnezeu si sa ii daruiasca credinta, ca numai asta ii lipseste!