[dobrin7m]

Adevarata traire crestina este insotita de smerenie. Credinta nu se flutura ca un stindard.

"veniti fratilor sa vedeti cat sunt de plin de Duh Sfant. Veniti fratilor sa vedeti ca am pe Hristos in mine. Urmati-ma , luati-ma de exemplu, si veti primi si voi bucuria lui Hristos. Vineti in biserica cea adevarata unde Hristos lucreaza. Harul lui Dumnezeu se coboara in limbile noastre ne da vorbire in limbi si harisme minunate. Uitati eu ma bucur de ele, bucurati-va si voi. veniti la mine voi cei intristati sa va arat cum sa obtineti iubirea cea adevarata., Sa ne rugam impreuna. DA ne rugam. Priviti exemplul meu. Priviti exemplul fratilor nostrii acestia aici de fata. Salutati-va fratii. asa dati drumul rugaciunii: uuu, auuu, brr, blblblb, crcr, ooo. Sa sarim in sus de bucurie."

Cam seamana a ceva. Nu stiu a ce insa a smerenie, nu.
"Duhul umilit inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi."

" Inima omeneasca, a zis el intru sine, nu-si poate inchipui cu ce se aseamana dulceata miresmei Sfantului Duh. Intrece orice bucurie si fericire. Niciodata n-as vrea sa mai gust din placerile si dulcetile lumii.
Parasind aceste cugetari, iarasi s-a pornit asupra sa, zicand: "Vai de mine pacatosul, raul, nelegiuitul, vicleanul, blestematul! Vai de mine ca si pe draci i-am intrecut cu pacatele mele! Ce sa fac sa ma izbavesc de cei ce lucreaza faradelegea? Vai de mine ca ma aflu in latura si in umbra mortii...
Totdeauna obisnuia sa zica "Vai de mine, pacatosul!" Cand mergea la biserica, dupa slujba se inchina toturor cu multa smerenie, iar el isi pleca privirea, ca sa nu vada pe cineva care i se inchina lui; asa de mult usa slava omeneasca. De multe ori l-am auzit, zice ieromonahul Petru, ucenicul si scriitorul vietii lui, rugandu-se cu suspinuri si zicand: "Doamne, sa nu ma slaveasca oamenii, nici nu-i lasa sa ma respecte sa sa ma cinsteasca. Ci daruieste-mi slava care ramane in vesnicie. Pentru ca numai atunci se va odihni duhul meu, cand se va desfata langa Tine".
Adeseori mergand la biserica, se tanguia, zicand: "Ai venit aici, ticalosule, sa murdaresti pe acesti oameni sfinti? Vai de tine, intinatule! La vedere te arati om, dar cu viata si cu faptele esti ca un diavol viclean!" Si adauga: "Dumnezeule, miluieste-ma ca n-am facut nici un bine spre placerea Ta!"
Cu aceste ganduri isi calca in picioare iubirea de sine si se socotea ca este pamant sub picioarele fratilor. "Nifone, isi zicea adesea intru sine, praful pe care-l scutura fratii de pe sandale este mai de pret decat tine, pentru ca acela provine de sub picioare sfinte, pe cand tu, ticalosule, ai intrecut si pe draci cu ticalosia. O, vai de tine in ziua judecatii!"
Ticalosindu-se astfel pe sine, cinstea si slujea pe Dumnezeu cu o minunata evlavie. Cand dadea un ban sau altceva vreunui sarac, zicea: Ale Tale dintru ale Tale, Tie Iti aducem Doamne, de toate si pentru toate! Apoi isi pleca capul, inchinandu-se cersetorului cu frica si cutremur, si adauga: "Nu-i destul ca vine Hristos la picioarele noastre ca sa cerseasca? Trebuie oare sa ne mai roage, sa ne implore, sa ni se inchine? Nicidecum! Ci, potrivit cu poruncile Lui, noi cei dintai trebuie sa-l mangaiem, sa avem mila de El. Fericit este cel ce se grijeste de Hristos!"
Toata viata si-a petrecut-o in adanca smerenie. Daca vreodata se intampla sa cada in vreo greseala, alerga indata la biserica sa se spovedeasca, rugandu-se lui Dumnezeu cu suspinuri ca sa-l ierte. Obisnuia sa zica: "De vreme ce omul pacatuieste zilnic, de aceea trebuie sa se si pocaiasca. Astfel, ceea ce satana construieste, noi vom darama".
Din viata Sf. Ierarh Nifon

Acum intelegeti de ce in biserica ortodoxa se vad doar pacatosii cand cinvea baga asa capul pe usa timid? Pentru ca dreptii si smeritii nu se vad de oameni, se vad de Dumnezeu.