În prealabil postat de ioanna
Incerc si eu un raspuns, insa sper ca va fi completat de cineva cu cunostinte temeinice de iconografie, nu sumare ca ale mele. Asa cum bine ati observat, in icoanele ortodoxe exista un anacronism al formei (cei reprezentati sunt intotdeauna cu fata spre privitor, in ciuda pozitiei nefiresti a capului fata de trup; Iisus, desi prunc in bratele Maicii sale, este mult mai matur la chip decat un copil sau mult mai mare ca proportie decat ucenicii sai in scena Cinei cele de Taina, ochii supradimensionati etc.) pentru ca accentul se pune intotdeauna pe sensul duhovnicesc si pe rostul lucrurilor, spre deosebire de iconografia catolica, unde primeaza ordinea fireasca. In icoana respectiva, pruncul e cu fata spre privitor pentru a inlesni unirea si comuniunea cu el, in ciuda ratiunii fizice.
Icoanele ortodoxe vor sa transmita realitatea interioara a vietii sfinte, reducand mintea la contemplarea ratiunilor duhovnicesti din lucruri, de aceea avem perspective psihologice si nu perspective vizuale reale, ce ar corespunde dimensiunii marginite spatio-temporale, nu celei spirituale. Icoanele sunt mereu un spatiu transcendent, ce te pun in relatie cu prezente vii din afara realitatii materiale,prezentate simbolic, de aceea imaginea nu e naturalista, ci transfigurata, modul de reprezentare fiind din perspectiva eschatologica: lucrurile nu lasa umbra, ci lumina vine din interior, o lumina dumnezeiasca, necreata („și nu va mai fi nevoie de lumina soarelui sau a lămpii, căci Însuși Domnul Dumnezeu va fi lumina lor.” Apo. 22:5)
|