Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei !
Din cauza viscolului, mai multe familii din județele Buzău și Vrancea au rămas blocate în casă de nămeții ce aproape le-au acoperit casele. Pentru ajutorarea lor, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a îndemnat clericii să ajute la deszăpezirea locuințelor. De asemenea, s-a dat dispoziție tuturor protoieriilor ca preoții să identifice cazurile grave din fiecare parohie.
'Preoții din județele Buzău și Vrancea au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ajutorarea credincioșilor sinistrați, dar, în același timp, și pentru ajutorarea altor semeni rămași blocați în trafic. De exemplu, părintele Marian Tudor, de la Parohia Glodeanu Cârlig, imediat după ce a încetat viscolul, a organizat grupe de voluntari și au mers prin sat pentru a deszăpezi persoanele singure și aflate în nevoi, le-au asigurat condițiile minime necesare, adică apă, lemne și alimente. De asemenea, părintele Ion Stroe, de la Parohia Costești, o parohie aflată pe drumul european 85, a pregătit împreună cu doamna preoteasă, în fiecare seară, hrană rece pentru șoferii care au rămas înzăpeziți pe raza localității sale. Putem aminti aici și alte cazuri de preoți vrânceni, precum părintele protoiereu Daniel Năcloiu, de la Parohia Chicera, Emanuel Hanganu, de la Parohia Milcov I, Eugen Ciorăscu, de la Parohia Vulturu, Dorel Paraschiv, de la Parohia Liliești. Tuturor acestor exemple li se adaugă și ceilalți preoți care au sprijinit jandarmii și militarii trimiși în anumite regiuni să deszăpezească, le-au făcut ceai cald, le-au asigurat condiții pentru ca ei să se poată încălzi', a declarat pentru Ziarul Lumina părintele Adrian Ionescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Mâine, părintele Gheorghe Sava Popa, de la Parohia 'Cuvioasa Parascheva' din Buzău, urmând îndemnul pastoral al IPS Arhiepiscop Epifanie, se va duce în localitățile sinistrate pentru a dărui donațiile credincioșilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|