Avem di tăti :)...și trimitere la învățătura duhovnicilor noștri, și perspective psihologice(transfigurate), și mărinimia de a împărtăși experiența personală, și înțelesuri izvorâte din filologie ori mai exact din intuiția vechilor greci. M-am bucurat sincer de aceste postări.

oarecum off topic:
Ioan eu mă bucur că ești mândru și ai căzut în plasă...te rog ai grijă să nu te smerești prea curând ca să mai avem șansa să ne lămurim întru' ol'altă :). Yannaras întreba în conferința de la Sân' Silvestru dacă: „e de ajuns să se coboare mintea în inimă ?”. Sunt multe persoane aci pe forum, cărora le port un sincer respect și care probabil mi-ar explica că nu l-am înțeles pe Yannaras..... și precizez de pe acum că, ținând cont de ce înțelegeri anapoda am avut în trecut, sunt sigur că se prea poate să aibă dreptate. Oricum eu când l-am auzit punând întrebarea asta mi s-a părut cam aiurea...ulterior mă gândeam „păi cum să nu fie de ajuns domne, ce mintea se coboară în inimă la orice păcătos?...asa e o lucrare a harului...Harul nu e de ajuns?”...culmea e că strict pe întrebarea asta nu l-a contrat nimeni în seara respectivă și erau acolo persoane demne de toată cinstea din ortodoxia noastră....pesemne că aici ar trebui să mă sesizez și să realizez că nu oi fi fost eu singurul deștept de acolo, măcar că din punct de vedere rațional știu că sunt vai steaua mea...conferința a continuat și Yannaras a spus că mișcarea filocalică a apărut într-o epocă în care domina total religiosul.(relația unu la unu cu Dumnezeu)...deși creștinismul este bisericesc iar nu religios (știm că „biserică” în greaca veche înseamnă „adunare”), mișcarea filocalică, spune teologul grec, reflectă această tendință nefericită spre religiozitate a epocii. Aci părintele Gheorghe Holbea a intervenit și a spus că bine arăta părintele Stăniloaie că „liturghia lăuntrică este baza liturghiei comunitare”..intervenția părintelui Holbea a fost desigur mult mai amplă...după intervenția părintelui, Yannaras a răspuns reiterând întrebarea sa: „(...) eu nu fac decât să mă întreb dacă e de ajuns să se coboare mintea în inimă”...iarăși tăcere...nu am înțeles nici până în ziua de azi de ce nu i-a spus nimeni „da domne este de ajuns”. Mi-am amintit de treaba asta fiindcă am scris mai sus „întru' ol'altă”. Mă gândeam că eu sunt acum, împreună cu răspunsurile fraților/surorii de pe forum, în această „altă”. Această „altă” nu este cămara sufletului meu, locul unde puterile sufetului se unifică în numele lui Hristos, ci este o „altă” unde ele rămân destul de risipite. Cum nu cred că am vocație monahală, acest gen de „alte” vor face destul de des parte din viața mea...Am scris tot textul ăsta
ca să întreb dacă forțele sufletului se pot unifica în această „altă”...acum nu prea mai îmi vine să pun întrebarea...eu cred că se pot. Mult mai greu probabil, mult mai anevoios, dar se pot...altfel nu ar exista creștini decât în peșteri nu ?...pe de altă parte, din câte am citit la Sf. Siluan, nici în cămara sufletului nu poți sta prea mult minunându-te de Dumnezeu, fiindă Duhul îți amintește să îți verși sângele în rugăciune pentru alții...poate această ultimă frază tinde să reflecte relația liturghia lăuntrică-liturghie comunitară...în fine...eu nădăjduiesc că e o „altă” unificatoare aci, o „altă” de folos în drumul către cămara sufletului(=„Camera” din Călăuza lui Tarkovski?), cămară care poate este singurul loc unde persoanele omenești se întâlnesc deplin nu ?

on topic:
Acum am reușit să înțeleg puțin cam ce ar însemna amintirea păcatelor fără imagini, dar doar un pic de tot. Poate într-o bună zi, cu mila lui Dumnezeu, o să știu cum să mă gândesc la păcatele mele atunci când încerc să îmi încălzesc inima. Există și „imagini bune” în discursul părintelui Cleopa...trebuie să învăț dar ce rol au ele, dacă au, în „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate la suprafață, adică din afară”.