[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Problema nu e aceasta, ortodoxia spune ca aproapele nostru este orice om. Problema este ca unii au inteles gresit, influentati de gandirea aceasta moderna, ca a spuen un adevar, sau a spune ca cineva greseste e o dovada de intoleranta. De fapt e o mare prostie, ce se numeste "corectitudine politica", care nu se manifesta doar in religie, ci in mai multe domenii. Corectitudinea politica spune ca nu exista un adevar absolut, fiecare vede adevarul in felul sau, si o consecinta a acestui fapt e ca e o dovada de intoleranta sa sustii tu un adevar si sa spui ca greseste altul.
In felul asta nimeni nu poate sa spuna ca luna e rotunda, ca daca se supara vreunul care crede ca luna e patrata? Confunda adevarul cu judecarea aproapelui.
Cu atat mai evident se poate observa asta in religie, despre conceptiile ecumeniste, pe care am vazut ca le impartasesti si tu am scris aici: www.crestinortodox.ro/forum/newreply.php?do=newreply&p=429447
Alin B a spus corect ceea ce a spus despre invatatura ortodoxa, aceasta e conceptia ortodoxa, opusul este o alta invatatrua, numita ecumenista, provenita din filozofia lumeasca a veacului acesta.

Doamne ajută!
În primul rând, apreciez sincer faptul că, în toate discuţiile la care participaţi - am observat de mai mult timp - dvs păstraţi un limbaj civilizat, o atitudine tolerantă şi deschisă. Sincer m-a întristat faptul că, aşa cum aţi observat, colegul AlinB m-a acuzat de "rătăcire", "gândire viciată" etc, deşi ar fi putut spune simplu că nu-mi împărtăşeşte opinia. Dumnezeu să vă ajute ca, în orice discuţie - pe forum, sau în viaţa reală - să vă păstraţi atitudinea actuală, adică să evitaţi cuvintele ce l-ar putea întrista pe celălalt.

În privinţa relativismului confesional, potrivit căruia toate confesiunile creştine ar fi la fel de adevărate, v-am mai spus şi repet că nu-l promovez şi nu-l împărtăşesc, deoarece îmi pare a fi o ideologie... şi încă una lipsită de orice logică. Evident că mărturisesc, împreună cu întreaga Biserică, adevărul credinţei noastre ortodoxe şi cred în necesitatea promovării acestei sfinte credinţe. Normal că, atunci când interlocutorul meu susţine faptul că luna este pătrată, am datoria de a-i atrage atenţia că... realitatea obiectivă este puţin diferită. :) Dar această controversă (chiar dacă sunt în discuţie probleme de credinţă) nu mă împiedică nicidecum să păstrez orelaţie amicală cu nonconformistul, care o ţine pe-a lui cu luna pătrată. :) Deci, cam aşa stau lucrurile cu exemplul dvs despre luna rotundă sau pătrată: nu poate fi pătrată şi rotundă în acelaşi timp (fiindcă s-ar încălca principiul noncontradicţiei din logică), aşadar nu putem fi relativişti; din acest motiv, avem datoria de a-i atrage atenţia interlocutorului nostru că se află într-o amăgire, dar, în acelaşi timp, putem aprecia în continuare ideile şi faptele lui pozitive.
Cred că faptul de a nu-i împărtăşi celui de altă credinţă ceea ce ni s-a revelat ar constitui un păcat grav, un refuz de a ne îmnulţi talanţii şi chiar o lipsă de consecvenţă faţă de Cel Care ne-a poruncit să-L mărturisim în faţa oamenilor. Dacă am datoria şi bucuria de a-L putea mărturisi pe Domnul Hristos, trebuie să mărturisesc şi faptul minunat că, la fiecare Sfântă Liturghie, El ni Se dăruieşte pe Sine prin Sfânta Euharistie şi că această supremă comuniune cu Hristos, posibilă încă din viaţa pământească, se realizează în Biserica ortodoxă. Dacă-l iubesc pe aproapele meu protestant sau neoprotestant, mă simt datoare să-i vorbesc şi lui despre bucuria de a-L putea primi în fiinţa mea, în trupul meu, pe Însuşi Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, de Care şi el, protestantul, încearcă să se apropie aşa cum îi stă în putinţă (prin rugăciune, citirea Sf. Scripturi etc). Nu-l pot lăsa în întuneric pe aproapele meu sub pretextul toleranţei (să nu fie!), dar am, în aceeaşi măsură, datoria de a recunoaşte faptul că, deşi credinţa lui nu este în totalitate adevărată, totuşi mă poate lumina şi el pe mine, mă poate învăţa (nu din punct de vedere dogmatic, ci moral) lucruri pe care le-a înţeles, poate, printr-o cunoaştere intuitivă şi prin anumite experienţe spirituale inaccesibile sufletului meu păcătos.
Ştim că Ortodoxia este sigur adevărată şi mântuitoare, iar celelalte credinţe cuprind doar fragmente de adevăr amestecate cu neadevăruri, dar n-avem de unde şti în ce măsură aderenţii acelor credinţe vor dobândi sau nu mântuirea. De asemenea, avem certitudinea faptului că, dacă noi am părăsi Ortodoxia după ce ne-am bucurat de cunoaşterea ei, L-am întrista pe Duhul Sfânt şi am fi vrednici de a ne numi trădători ai credinţei celei adevărate. Am curajul de a afirma aceasta cu privire la mine însămi (eu, Laura, dacă aş trăda Ortodoxia, aş fi vrednică de moartea veşnică), dar numai Dumnezeu ştie care este situaţia celorlalţi, care s-au născut în alte credinţe, n-au înţeles corect Ortodoxia sau, din diverse motive, au refuzat-o şi se află (mai mult, sau mai puţin conştient) în căutarea ei. Să nu uităm că mari personalităţi ale Bisericii noastre (de exemplu, Pr. Rafail Noica) s-au apropiat de Ortodoxie după ce au căutat-o în diverse forme de creştinism. Dacă un semen de-al meu creştin susţine o idee incompatibilă cu învăţătura dogmatică a Bisericii noastre, eu, ca şi ortodox, conştientizez faptul că acea idee este o erezie, dar n-am certitudinea că cel care o susţine ar fi eretic. De ce? Pentru că El, aşa cum poate, aşa cum consideră a fi corect, crede în Hristos şi-L caută, iar Hristos, Care este Adevărul absolut şi Viaţa cea veşnică, îl va călăuzi pe acel creştin - mai devreme sau mai târziu, într-un mod mai mult sau mai puţin tainic şi imprevizibil - către Ortodoxie.
Nădăjduiesc că am reuşit, cât de cât, să exprim clar ceea ce simt şi ceea ce gândesc... pentru că, de când am intrat în vacanţă, m-am deconectat aşa, de la orice efort intelectual, încât abia mai sunt în stare să-mi formulez ideile. :) Cam aşa se-ntâmplă după fiecare sesiune. :)

Vă doresc o zi binecuvântată!