Nu cumva e si mandria cea care ne "ajuta" sa cadem si ne impiedica sa ne ridicam atunci cand avem un esec?
Prima data cand iti iei o palma de la cineva, e dureros ca te gandesti ca ai luat-o pe nedrept, apoi cand iti dai seama ca s-ar putea sa fii avut dreptate persoana respectiva, iti vine sa-ti mai dai si tu una. Cateodata sti ca nu eti vinovat si ca o incasezi mereu pe nedrept, si e frustrant, alteori sti ca esti mereu vinovat si o iei pe buna dreptate, si asta e la fel de frustrant. Pana la urma ajungi sa nu mai stii nici tu cand ai fost de vina si cand nu, ce ai facut bine si ce ai facut rau, ce esti in stare si ce nu, ce vrei cu adevarat sau ce faci doar din obligatie. Cert e ca te simti ca ai picioarele si mainile rupte si ce ai vrea tu sa faci, nu stii daca vei mai putea vreodata, iar ce ti se ofera, nu prea ai vrea, e sub demnitatea ta. Si din pacate astea nu sunt lucruri cu care sa irosesti timpul unui duhovnic, si nici macar pe-al lui Dumnezeu. Nu cred ca pe El il intereseaza atat de mult ce anume faci, daca iti place sau nu, daca esti multumit, implinit, etc, sau nu, atata timp cat nu pacatuiesti. Cu toate ca tu, din cauza mandriei tale ranite (si care te raneste in continuare), ajungi asemeni fiului risipitor sa mananci din mincarea porcilor, si ai vrea nespus sa te intorci "acasa". Poate ca si esecul e o lectie de umilinta pe care vrea Dumnezeu sa o invatam.
|