Citat:
În prealabil postat de VladCat
Acuma întrebarea: cum se potrivește „vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi”, „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate” cu lipsa imaginilor, cu lipsa întipăririlor ? Cum putem „chibzui asupra acestui gând (al vinovăției) (...) ferindu-ne în același timp de orice imagine” ?
|
Desi nu sunt nicidecum filocalic, incerc un raspuns.
A ne feri cu totul de imaginile pacatoase intiparite in minte nu este de la noi. Tine de lucrarea curatitoare a harului dumnezeiesc asupra mintii si inimii noastre.
Vederea pacatelor si "cercetarea diferitelor intamplari si pacate" nu inseamna amintirea lor in amanunt. Nu este un exercitiu de memorie. Este mai degraba trairea constienta a urmelor lasate in fiinta noastra de acel pacat: o minte greoaie, lipsita de intelepciune; o inima greoaie, parca amortita in a iubi curat si a face binele. Aceasta simtire ne face sa chemam neincetat harul dumnezeiesc (Tainele Bisericii si rugaciune particulara) pentru a ne eliberara, pentru a ne usura de aceasta povara launtrica, care este pacatul.