Parintele Staniloae subliniaza ca "nici-o ora, nici-o clipa nu e ca alta. Ce am putut face in ea, nu mai putem face in alta. Imprejurarile s-au schimbat. Dezvoltarea noastra se face altfel, cand am pierdut o clipa, fara o buna lucrare. Nu numai timpul in general are o valoare absoluta, ci fiecare clipa.
Totusi, o mare pocainta ne poate reface. Dar cand pierdem timpul cu gandul ca ne vom reface printr-o pocainta ulterioara, ne obisnuim sa lasam clipele sa treaca mereu, asteptand alta clipa pentru pocainta, fara sa mai avem puterea sa folosim vreuna in acest scop. Pierderea timpului devine ea insasi o obisnuinta. Ea nu mai e o chestiune exterioara, ci interioara.
A la recherche du temps perdu nu poate fi o cautare a unor prilejuri identice, ci o mare pocainta. Dar timpul pierdut e o slabire interioara a noastra pentru luarea unei hotarari. Timpul pierdut lucreaza impotriva noastra. E un vierme care creste".
|