Mă gândesc în fiecare seară la bietul copilaş dar mai ales la părinţii lui atât de greu încercaţi.
Intru pe blogul deschis de tatăl lui Radu şi citesc postările celor care au aflat de suferinţa lor. Foarte mulţi sunt cei care îi ajută şi sunt alături de ei.
Dacă în seara precedentă zilei când trebuia să citesc rugăciunile am avut o stare bună de rugăciune în ziua când mi-a venit rândul m-a urmărit o moleşeală şi o somnolenţă cum nu pot descrie. Am reuşit cu destulă greutate să fac acatistele.
M-am convins încă odată cât de mult urăşte vrăjmaşul rugăciunea şi cât de tare ne luptă pentru a nu o face!
Dumnezeu să ne întărească şi să ne facă bineprimită rugăciunea.