[ALEXANDRU ANASTASIU]

D. URMAŞII SFÂNTULUI SAVA BRANCOVICI.
1. ÎNAINTE DE 24 IUNIE 1680, SOBORUL MARE AL TUTUROR PROTOPOPILOR A ALES UN NOU MITROPOLIT, ÎN PERSOANA LUI IOSIF BUDAI
din satul Pişchinţi (jud. Hunedoara:. Se pare că era călugărit în Moldova. A fost hirotonit arhiereu la Bucureşti, de către mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, asistat de doi episcopi greci.
După hirotonire, s-a reîntors la credincioşii săi din Transilvania, primind şi o scrisoare din partea lui Şerban Vodă Cantacuzino către principele Mihail Apaffi. Confirmarea iui de către principe s-a făcut abia la 28 decembrie 1680, cînd i s-au impus 19 îndatoriri (condiţii) calvine (cele 15 impuse lui Simion Ştefan în 1643, la care se adăugau şi cele 4 impuse lui Sfântul Sava Brancovici în 1669). Din scurta lui activitate ca mitropolit, se ştie numai că a făcut unele vizite canonice în părţile Bistriţei, la începutul anului 1681. A murit la începutul anului 1682. După o ipoteză mai nouă, el ar fi mitropolitul român despre care scria Petru Maior în Istoria Bisericii românilor că a fost ucis, din porunca lui Appafi, în cetatea Eciu (azi în Brîncoveneşti — jud. Mureş). Înseamnă că Iosif a fost cel de al- patrulea mitropolit al Transilvaniei înlăturat din scaun de calvini în veacul al XVII-lea.

2. MITROPOLITUL IOASAF.
În dorinţa de a opri acţiunea prozelitistă calvină, Şerban Cantacuzino a căutat să impună pe scaunul de mitropolit al Transilvaniei un ierarh care să nu accepte nici o abatere de la adevărurile de credinţă ortodoxe. De aceea, a recomandat lui Apaffi pe ieromonahul grec Ioasaf — originar din Ahaia —, trecînd deci peste obiceiul alegerii mitropolitului de către soborul protopopilor ardeleni.
Fiind numit de Apaffi, s-a îndreptat spre Bucureşti, unde a fost hirotonit arhiereu de către mitropolitul Teodosie, la 2 aprilie 1682.
Numirea lui Ioasaf direct de către principe, fără consultarea soborului mare, a produs nemulţumiri în rîndul preoţilor şi protopopilor transilvăneni. La nemulţumirea lor se adăuga şi cea a superintenden-tului calvin Mihail Tofoi, întrucît Ioasaf respingea orice încercări de calvinizare a Bisericii care-i fusese încredinţată spre cîrmuire. Chiar în timpul şederii lui Ioasaf la Bucureşti, în vederea hirotonirii, cîtiva protopopi români filocalvini, în frunte cu Ioan Zoba din Vinţ, s-au prezentat la Apaffi, protestînd împotriva numirii lui Ioasaf.
Odată înscăunai la Alba lulia, Ioasdf a început să facă rînduială în Biserică, înlăturînd nouă protopopi, unii acuzaţi de felurite abateri, alţii prieteni ai calvinilor. Din această cauză, mişcarea pornită împotriva lui Ioasaf s-a accentuai.
în urma stăruinţelor depuse pentru înlăturarea lui Ioasaf, s-a convocat un sobor de judecată Ia Alba lulia, în casa nobilului Szocs Pal, la 12—13 iulie 1682. Cu acest prilej au fost audiaţi 16 martori — desigur oameni ai autorităţilor de stat calvine — care au răspuns la 8 întrebări. Mitropolitului i s-au adus mai multe învinuiri : că este grec şi nu cunoaşte suficient limba română, că a ajuns mitropolit împotriva obiceiului Bisericii Ortodoxe din Transilvania, prin simonie, că nesocoteşte învăţătura calvină şi că a înlăturat mai mulţi protopopi din slujbă. Cu toate acestea, el şi-a continuat activitatea, căci majoritatea preoţilor români erau de partea lui. In primăvara anului 1683 s-a întrunit un sobor la Sighişoara, la care au participat 223 de preoţi şi cîţiva protopopi, cînd s-a pus clin nou problema mitropolitului loasaf , majoritatea preoţilor doreau să-I aibă mitropolit pe loasaf. In toiul acestor frămîntări, vlădica a trecut la cele veşnice, către sfîrşitul anului 1683.
[…]
3. MITROPOLITUL TEOFIL.
Noul intîistatător al Bisericii transilvane era ^ preotul văduv Toma, fiu de preot din Teiuş, călugărit sub numele de Teofil. După alegerea sa de către soborul mare, a trecut munţii r în Ţara Românească, fiind hirotonit la 18 septembrie 1692, în cate- j drala .mitropolitană din Bucureşti, de către vlădica Teodosie. A primit diploma de recunoaştere din partea noului guvernator al Transil-vaniei, Gheorghe Bânfi, cu obligaţia respectării celor 19 puncte impuse şi lui Varlaam. In anul 1693 făcea vizite canonice în eparhie. Prin testamentul său din 12 iulie 1697, lăsa Mitropoliei toate bunurile sale «ce am agonosit mai de înaintea vlădiciei şi în vlădicie, cu sărăcia mea». A murit la scurt timp după această dată.
S-a susţinut în vechea istoriografie bisericească — mai ales unită — că sub Teofil, în 1697, s-ar fi încheiat o unire a Bisericii Orto-doxe din Transilvania cu Biserica Romei, cu toate formele legale. Cercetările mai noi au dovedit că această pretinsă «unire» a fost ticluită de iezuiţi, cu ajutorul unor falsuri. Cert este că spre sfîrşitul vieţii, Teofil a fost asaltat de iezuiţi să accepte unirea cu Biserica Romei. Moartea lui, survenită prin iulie-septembrie 1697, 1-a scăpat de uneltirile iezuiţilor, fiindu-i dat urmaşului său Atanasie Anghel să por-nească pe drumul greşit al dezbinării Bisericii pe care o păstorea.
E. CONCLUZII:
Din cele expuse se desprinde constatarea că Bi-serica Ortodoxă românească din Transilvania a avut de luptat, în a doua jumătate a secolului al XVH-lea, cu acţiunea prozelitistă calvină, patronată de chinuitorii politici de atunci. Mitropoliţii care au păstorit în această perioadă în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia au marele merit de a ii rezistat cu tărie la toate încercările făcute pentru «calvinizarea» şi chiar desfiinţarea Bisericii româneşti, încît unul din ei a ajuns să primească moartea mucenicească pentru sta-tornicia sa în dreapta credinţă.

Mircea Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 2. Editura IBMBOR. Bucureşti, 1992. Pag. 63-92

AŞADAR RĂSPUNSUL LA ÎNTREBAREA NOASTRĂ de ce au prigonit calvinii pe români
este:
Datorită mândriei, văzând neregulile din biserica papistă, calvinii nu s-au întors la smerenia Ortodoxiei ci au luat-o pe calea idolilor raţionali, pe calea ideilor proprii. Prin căpeteniile demonice, arhiconii, teologii iadului şi filozofii întunericului au răstălmăcit Sfânta Scriptură pe dos şi au inventat teologia mâniei, a dumnezeului mânios. De aceea, dorind să fie asemenea dumnezeului lor, plini de mânie au atacat pe cine le-a stat în cale.

Şi noi suntem vinovaţi că nu am ars de dorul lui Hristos. Aşa că El, din dragoste pentru noi românii, pentru a aprinde în noi focul cel mistuitor al dragostei nesfârşite şi pentru a fi lămuriţi în cuptorul prigoanelor şi a ne întoarce de la răcirea în credinţă la credinţa vie lucrătoare în dragoste smerită, am fost lăsaţi în mâna lor.
Strugurii dacă sunt lăsaţi pe masă se mucegăiesc. Trebuie băgaţi în teasc pentru a da vinul cel bun. Aşa şi cu ucenicii lui Hristos: pacea îi lâncezeşte şi atunci, ca să nu se strice de tot sunt băgaţi în teascul prigoanei care îi face să dea vinul cel mai bun: sângele mucenicilor.

Blândeţea cu care am răbdat istoria arată însă că noi, deşi păcătoşi, avem Ortodoxia, Adevărul adică Hristos şi Duhul Adevărului, Mângâietorul.
Şi spunând păcătoşi nu putem generaliza căci fierbe neamul nostru de sfinţi. Istoria noastră ne arată că suntem de partea adevărului, moartea asumată cu dragoste de vrăjmaşi ne este nuntă, după cum spun Sfinţii Părinţi:
Atâta adevăr se cuprinde în cunoştinţa fiecăruia, câtă siguranţă îi dau blândeţea, smerenia şi dragostea. Sfântul Marcu Ascetul.
Filocalia 1, pag. 257.
Acestea sunt trăsăturile neamului nostru cel mult încercat.


Matei 11:28 Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. :29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. :30 Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.
Gal.5:22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, :23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. :24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. :25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. :26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.