[ALEXANDRU ANASTASIU]

Aşa că am început din nou să caut un om care să „vadă". De această dată, toţi cei pe care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau! Am păţit aşa cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o şi a început încet-încet să „vadă" şi să am din nou comuniunea, a început să-mi spună că mă iubeşte şi că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se măreşte, până când am fost nevoit să întrerup iarăşi comuniunea. In cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani şi măritată), mi s-a arătat satana sub numele de „Sfântul Nicolae". Învăţăturile au continuat, ca în-totdeauna, cu cuvinte de dragoste şi mântuire.
In viaţa mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic şi nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe nelinişti în somn în timpul nopţilor, auzeam glasuri, aveam vise urâte, cerceaful era tras de pe mine. De multe ori simţeam cum mi se opreşte respiraţia şi mă apasă o greutate, de care mă uşuram şi pleca de la mine ca o albină numai după ce, cu multă greutate, izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu şi de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Thessalonic), 11 rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul şi să scap de eventuala înşelare.
Cu adevărat, Domnul şi Mântuitorul nostru a auzit tugăminţile mele şi, într-o zi, când am mers la lucru (întreţineam ascensoare) în strada Dimitrios Gunari nr. i, l-am găsit pe portarul de la bloc şi am început o discuţie cu el. Cuvintele lui m-au magne-tizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuţia cu fratele Gheorghios. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani, care scotea din gura sa neîncetat cuvintele lui Hristos. La sfârşit mi-a spus: „Ia această iconiţă a Maicii Domnului şi nu amâna! începe din această clipă să devii un ostaş al lui Domnului!"
Atunci i-am spus că şi eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi şi am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinţii. Dar el m-a amuţit, spunându-mi: „hşti înşelat, fratele meu. Eşti victima diavolului, ai căzut în cursa lui!" îndată a alergat şi mi-a adus cărticica „Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos — Sava duhovnicul", a Arhimandritului Heruvim (Karambelas) şi mi-a arătat la pagina 87, unde se vorbea despre „îngerul care nu era înger, ci diavol".
In după-amiaza aceleiaşi zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune şi de comuniune şi am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu şi cuvintele invocării: „In numele Dumnezeului celui viu, săvârşim chemare către povătuitorul nostru, Sfântul Nicolae".
Şi îndată am primit „bună seara" şi binecuvântarea lui:
- Sunt iarăşi lângă tine, robule al lui Dumnezeu Evanghelos. In ce vrei să te povăţuiesc?
- Sunteţi Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu Evanghelos, ca întotdeauna şi acum, în ultima vreme.
- Atunci, vă rog să-mi spuneţi: ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce eşti tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeţi la întrebare.
- Aşadar, ţi s-a zdruncinat credinţa. Păcat.
Eu am continuat să insist şi atunci acela mi-a spus că mă gândesc acum la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii şi mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi - dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu Evanghelos, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae, care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească şi să te povăţuiască?
- Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc, şi mă închin lui ca şi tuturor Sfinţilor lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăţi sub chipul tău adevărat.
îndată nepoata mea s-a tulburat cum-plit şi m-a rugat să "alung acel monstru de lângă ea!
Apoi am îngenuncheat şi am mulţumit Domnului şi Dumnezeului nostru, şi Ii mul-ţumesc şi Ii cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înşelăciune a satanei. Mă rog şi pentru fratele Gheorghios, care mi-a ieşit în cale. Acum mă aflu în Germania, de la i mai 1974, şi locuiesc la 20 de kilometri de Stuttgart. Avem în apropiere o biserică ortodoxă grecească, unde iau parte în fiecare Duminică şi praznic la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea sfinţiei voastre, care mi-a folosit mult, mi-a dăruit curaj şi putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească şi să vă lumineze, ca să mântuiţi cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aştept răspunsul sfinţiei voastre ca să-mi spuneţi dacă ştiţi vreun duhovnic grec, aici, în Germania.
Si încă ceva. Scrisoarea adresată sfinţiei voastre am început-o la 29 mai şi, cu multă osteneală, o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se opreşte mintea, ameţesc şi satana îmi pune mereu piedici. Dar, cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, ele ţin puţine minute, după care mă liniştesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte şi să-mi dea puterea şi curajul să merg înainte. Şi cred că voi ieşi din mocirla păcatului şi voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă şi citind Sfânta Scriptură, precum şi orice altă carte sfântă găsesc.
O, Dumnezeul meu, cât de mare bucu-rie aş simţi dacă m-aş afla, fie şi pentru câteva clipe, lângă sfinţia voastră!
Părinte Theodosie, în încheiere, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul şi neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pe mai departe putere şi luminare pentru a dărâma temniţele de fier ale satanei şi a slobozi cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aştept leacul Sfinţiei Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greşeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sine-mi. Nu vreau să mântuiesc numai sufletul meu, ci şi pe cele bolnave ale atâtor fraţi, care trăiesc aici, în străinătate.
Cu evlavie, vă sărută mâna nevrednicul Evanghelos I. Gugusis.
11. 07. 1974
Iubiţi cititori, cele petrecute iubitului Evanghelos sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toţi acei „iluminaţi" care sunt „povăţuiţi"şi „scriu" având drept îndrumători pe „Maica Domnidui", pe „Sfinţi", pe „îngeri". Există probabilitatea de 99% ca ei să fie povăţuiţi într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor; de ei ţine să-I primească.
Traducere din neogreacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu, din revista „Cuviosul Filothei din Paros", nr. 29, mai-august 2010

Ne mai mirăm oare că unii bioenergeticieni (sau mai putem fi supăraţi pe ei), vezi cazul bietei Kiralina, au putut fi înşelaţi că primesc mâini calde vindecătoare când lumea întreagă ce cugetă sfinţenia cu cugetare trupească este înşelată de „sfinţenia” unui îndrăcit? După cum papiștii s-au înșelat doar pentru motivul caraghios că Francisc a primit mâini pătate din cauză că a vrut cu orice preţ (prin mândrie) să suporte patimile lui Hristos (ca şi cum ar putea cineva să le aibă)- indiferent de voia lui Dumnezeu cu el, tot așa Kiralina a fost înșelată prin dorinţa ei expresă, adică indiferent cu ce preţ, de a se vindeca, indiferent de voia lui Dumnezeu, crezând că e imună la drac doar pentru că s-a folosit de psaltire, neștiind că nu psaltirea mântuie ci aplicarea smereniei ei lăsând ca singur Mântuitor și vindecător al nostru pe Hristos.
Vedeţi, sfinţenia se măsoară cu smerenia iar nu cu metrul sau gaura:

1Co 2:9 Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
1Co 2:10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
1Co 2:11 Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
1Co 2:12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
1Co 2:13 Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
1Co 2:14 Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
1Co 2:15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
1Co 2:16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.