Desi aceasta nu este o marturisire ca celelalte postate dinainte, fiind un mic semn de recunostinta, gasesc ca este mai potrivit sa fie asezata aici.

http://www.youtube.com/watch?v=tGsJ7b_klqw
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/20/staret-sfant-ucenic-sfant-prima-mare-minune-de-dupa-adormirea-lui-gheronda-iosif-vatopedinul-ucenicul-batranului-iosif-isihastul/

Am citit acolo unde am indicat link-ul despre minunata adormire a Fericitului Gheron Iosif Vatopedinul si despre primul eveniment deosebit, considerat o minune, petrecut la putina vreme de la adormirea sa: zambetul! surasul din vesnicie!

Mi-am amintit cu aceasta ocazie de un OM, caruia ii sunt datoare cu multa recunostinta, si povestind acum despre el, ii multumesc... sper ca ma aude...


Acest OM era un om oarecare, obisnuit.
Nu avea nici un talent inafara de a conduce masina, dar o facea atat de bine incat toata lumea care calatorea cu el se simtea in siguranta si era multumita la urma. Stiu ca era apreciat la servici, isi facea treaba bine, iar colegii il apreciau pentru ca era sociabil, niciodata nervos, niciodata ranchiunos, discret si manierat.
Daca ar fi pus mana pe o sapa insa, mai mult ca sigur si-ar fi dat in picior cu ea, sau cu ciocanul in degete, daca ar fi incercat sa bata un cui, ori s-ar fi curentat sau ar fi cazut cu scaunul daca ar fi schimbat un bec acasa, as spune ca avea doua maini stangi, pe langa faptul ca nu se arunca primul la lucru cand era vorba de munca fizica...si in toata viata lui l-am vazut o singura data batand covorul, dupa lungi insistente. Nu prea se omora cu munca pe acasa...
Ii placea mancarea si chiar si bautura, era un gurmand.
Ii placea sa citeasca, ii placea sa se uite la televizor si una din cele mai mari bucurii ale lui erau desenele animate la care se amuza ca un copil.
Pentru toate astea, lipsa de implicare in treburile casnice, mancarea mai generoasa... si altele, avea parte mereu de cicaleli, pe care insa le trecea cu vederea, sau le trata cu cate o gluma sau un banc chiar.
Pe acest OM, nu l-am vazut niciodata facandu-si cruce, zicand o rugaciune, nu l-am vazut intrand intr-o biserica decat ca vizitator, in excursie, caci asa se numeau calatoriile la manastirile din Nordul Moldovei atunci, prin prisma meseriei pe care o avea.
Stiu ca era botezat ortodox si probabil ca in copilarie a primit o educatie in acest sens, dar nu a facut caz sau subiect de discutie niciodata din credinta.

Daca a avut credinta, a stiut-o numai el si Dumnezeu.

Dar:

Nu l-am auzit niciodata cautand cearta, sau incepand o cearta cu cineva, aplana orice conflict tot asa, cu cate o gluma, o vorba, un banc... Nu agreea cearta...galceava, mai bine lasa de la el.
Nu era nevoie sa certe pe cineva pentru ca prin felul lui calm de a fi, cu doua vorbe bine spuse rezolva conflictul, ori problema...
Nu l-am auzit ridicand tonul...
Nu l-am auzit barfind. O trata la fel, cu cate o gluma, stingea subiectul.
A avut o inima larga, ingaduitoare si miloasa, care nu s-a lasat vazuta decat spre sfarsitul vietii, cand nu isi mai putea ascunde emotiile probabil si din cauza unei boli...
Nu a avut copii, dar au crescut in casa lui doi, cu multa generozitate, si cred acum, cu dragoste si intelegere. Nu a facut caz de aceasta fapta a lui, nu l-am auzit asteptand laude sau aprecieri de la nimeni.
Acest Om era bun pentru ca era bun....
Cred ca respecta cele zece porunci, sau cate o fi respectand din ele, fara sa se gandeasca ca sunt porunci divine, pentru ca asa era el, pentru ca asa considera ca trebuie sa se poarte in lume, intre oameni..dupa morala crestina, sau asemanatoare, dar fara a spune despre sine acest lucru.
A murit in anul in care ar fi implinit 56 ani. Prea devreme, am zis eu.

Ei bine, pe acest OM, la slujba de inmormantare a lui, l-am vazut zambind, acolo pe catafalc!
Cred ca a fost prima data in viata mea cand am vazut acest lucru....cand am constientizat ceva neobisnuit intr-un astfel de moment...Atunci m-am socat putin.

Dar cand am citit articolul despre Parintele Iosif Vatopedinul, mi-am amintit si fara sa indraznesc sa fac o asemanare, ma gandesc ca Dumnezeu, in marea Sa milostivire, l-a primit la Sine, a cautat la inima lui generoasa si mare, la bunatatea lui, la felul lui cinstit de a fi, la faptele bune cele marunte si multe si cele notabile pe care le-a facut...cei doi copii.... si l-a rasplatit fara a-i mai ""contabiliza"" (off, iertare pentru exprimare...) numarul de rugaciuni, sau de cate ori a intrat in biserica, sau daca a postit, sau de cate ori si-a facut cruce...

Eu asa cred...

Dumnezeu sa-l odihneasca in ceruri!