[CarareaImparatiei]

Ăsta-i joc de copii. Numai că, ar cam trebui să ne-ndreptăm atenția mai mult către rugăciunea lăuntrică, spre lupta cu patimile ce ne stăpânesc, și nu să facem castelașe din cuvinte cu lopețica minții noastre rătăcite, căci s-ar putea să vină valul să ne ia cu tot cu jucării. Ș-atunci nu vom mai putea striga după niciun ajutor, iar să înnotăm nu vom ști, vremea când puteam să învățăm fiind amarnic irosită cu liste și schițe amăgitoare. Moartea vine mâine să ne smulgă din iluzoria trăire, iar noi comparăm calitățile și defectele, balansând și contrabalansând, înșelându-ne în schimburi de plăsmuiri ziditoare. Am gâlgâit o dată, de două ori, și gat-am fost. Toate sunt cenușă. Și listă, și cuvinte, și analize, și idealuri, și zidiri...

Iartă-mă! Te rog nu te supăra pe mine. Nu vreau să te mâhnesc. Știu că ai intenții bune, dar la Dumnezeu, mergem cu fapta. Mergem cu trăirea. Așa cum spune și părintele Arsenie Papacioc că trebuie să avem o stare de prezență continuă, noi trebuie să fim tot timpul cu mintea la Dumnezeu. Să transformăm fiecare lucrul al nostru într-o rugăciune. Să nu irosim timpul. Să prețuim fiecare secundă, dăruindu-i-o lui Dumnezeu, prin fapte bineplăcute Lui. Să ne cercetăm inima, prin rugăciune, și să încercăm să tăiem din spinii patimilor ce-o schilodesc. Să încercăm să dăruim în fiecare clipă ceva... Dăruind vom dobândi.

Nu văd rostul acestei liste, cu atât mai mult cu cât trebuie să facem schimb între noi. Interesant o fi, dar în niciun caz util și instructiv.

Calitate. Un măr prea frumos, și pe dinăuntru găunos. Un cuvânt prea mare pentru mine. Prea periculos. Și atât de fad. Dar, într-adevăr, pare la îndemână și-mi place să mestec la el...că sunt prost. Mă joc de-a conștiința. Vorbesc de mine.

Pocăință. Smerenie. Nădejde. Ia te uită! Așa da cuvinte. Parcă m-ar pălmui, ș-apoi m-ar mângâia. Ceva îmi spune că-s mai pline de adevăr și mai vii decât toată viețuirea mea de până acum.

Iertați-mă! Maica Domnului să vă miluiască!