Eu, unul, mă opresc la acest punct al polemicii noastre. Motivul este acela că îmi dau seama că deosebirea dintre pozițiile noastre ține de opțiunile fundamentale ale fiecăruia. Nu e vorba, așadar, de o deosebire (numai de) politică, ci de ceea ce este mai profund decât ea. Probabil că, dacă am fi discutat cu 100 de ani în urmă, dv v-ați fi regăsit mai degrabă în Partidul Liberal, printre "roșii", alături de un Kogălniceanu, un Brătianu, un Duca sau un Ștefan Zeletin. Eu, mai degrabă în Partidul Conservator, printre "albaștri", în plasa unui Barbu Catargiu, unui Petre Carp, unui Titu Maiorescu sau unui Tache Ionescu. La urma urmei, din această deosebire dv ieșiți câștigat: încă mai sunt, azi, forțe politice în care vă puteți regăsi. Dar, eu, precum personajul cherchelit al unui alt mare conservator, întreb: "eu cu cine votez?". Prin mutarea la stânga a spectrului politic, roșul liberalilor de ieri, a devenit albastrul liberalilor de azi, în schimb din albastrul conservatorilor de ieri sunt unic supraviețuitor. Nu mă supăr să mă socotiți, așadar, în off-side, din moment ce astfel mă socotesc eu însumi.
|