Povestea lui Adam este plina de simboluri.
vedem ca aparent Dumnezeu nu ar fi dorit ca el sa aibe parte de cunoasterea binelui si a raului si nici ca el sa devina indumnezeit -"ca Dumnezeu".
am crede ca Adam din moment ce auzea glasul lui Dumnezeu in rai era si el in rai insa el era doar in gradina edenului asa mai spre rasarit -un fel de anexa.
adam initial nu cunostea pudoarea nici intelepciunea -era un fel de animalut fericit- avea parte de o fericire nedeplina nefiind desavirsit.
Insa dragostea paterna a lui Dumnezeu il dorea indumnezeit ca sa aibe parte de toata fericirea indiferent daca pentru ea este necesara o suferinta datorate unor incercari trecatoare.
-suferinta care nu trebuie in nici un caz pusa pe seama lui Dunezeu ci pe seama unui stramos comun (ADAM) -in definitiv pe lipsa noastra de desavirsire dovedita mai intii de Adam -aceasta find esenta "vinei" noastre.
imaginati-va ca nu venea acel sarpe intelept sa spuna cum sta treaba (pe sarpe oare cine l-a facut? si cine l-a lasat sa intre in eden in acelasi tarc cu adam?)- si ca nici cei doi nu si-ar fi dorit sa devina ca Dumnezeu ..atunci noi ca oameni nu am mai fi trait cu posibiliatea indumnezeirii ci eram cel mult ca niste maimute fericite pe jumatate eventual constiente de existenta lui Dumnezeu ca animalele de un stapin.
deci acel sarpe a venit exact cind trebuia sa vina , cind rasa umana era pregatita pentru incercari ori era vremea ca ele sa se inmulteasca pe pamint -lectii care contribuie alaturi de binecuvintari la cizelarea caracterului.
desigur ca cizelarea se putea face exclusiv prin binecuvintari insa in copilaria constiintei cind exista un caracter indaratnic ori prea slab suferintele sint necesare- ori asa a dat Dunezeu sa fie apoi ceva mai grele incercari- are El o socoteala.
-VT arata ca daca in vechile vremuri o femeie era atit de inocenta incit se temea sa calce pe pamint in vremea din urma tot ea va fi cea care va ridica mina la sotul ei.
in general pe masura ce caracterul este inaltat incercarile si suferintele scad in intensitate si in perceptie pina la disparitie insa mai depinde si cum ti se dau de sus- cum sint vremurile.
Era suferintelor si a incercarilor care tot cresc pe masura ce ne apropiem de Judecata -sa-i zicem era adamica- se va incheia odata cu finalul Judecatii moment din care "nimic rau nu va mai fi" si cind vor incepe vremurile frumoase promise - imparatia de 1000 de ani.
final aducator de fericire pina la care ni se cere sa rabdam si care va surveni dupa un anumit nr de zile de la pustiirea locasului sfint si a cetatii de catre ostile imparatului persan (Daniel 11 si 12).
daca oamenii vor trai fericiti , in pace , intre 100 si 120 de ani -precum in cer asa si pe pamint adica fara rau si fara suferinta -atunci este de presupus ca la aceste vremuri vor participa doar cei care pot invata binele si raul spre cizelarea caracterului fara sa fie nevoie sa treaca prin suferinta.
lucru care necesita o preselectie - in ceea ce priveste pe cei ramasi in viata selectie executata in principal prin intermediul celor doua valuri justitiare -odata razboiul cu gog asiria si urgia celor 3 zile de intuneric in care vor pieri prima treime si apoi odata cu venirea lui Iisus se continua cu injumatatirea celor ramasi = in final va ramine o singura treme pe intreg pamintul.
treime care va fi albita si lamurita odata cu inceperea imparatiei sfintilor prin legarea celui rau in toate categoriile care vor mai fi ramas inca de legat precum si prin binecuvintari destinate sa ne ridice constiinta inca si inca.
"cel incet la minte se va intelepti, cel pacatos se va umple de virtute iar sfintii se vor sfinti si mai mult prin faptele lor"
|