Se poate vorbi de o tristete si la Dumnezeu, provenita din despartirea omului de El. Il doare faptul ca omul s-a despartit de El. Dar fiind parinte nu-Si lasa fiii in moarte. Si stiind ca ii poate ridica de acolo, traieste si bucuria reintoarcerii lor. Asa ca la El niciodata nu e doar tristete, e deodata tristete si bucurie.
In multe locuri ne intalnim cu tristetea, unita ce-i drept cu bucuria. De exemplu nasterea Sa are loc intr-o pestera, chipul mormantului, scutecele Sale sunt chipul giulgiului, ... E un fiu nascut pentru a muri, ca sa nimiceasca moartea si sa ne aduca noua bucurie.
Iar atunci cand plangem pacatele, plangem tristetea ruperii legaturii cu Dumnezeu, dar avem deodata si bucuria ca ne-a iertat, vazand instristarea noastra pentru pacate. E o stare asemanatoare cu cea de la Pasti - la prohod plangi ca Fiul este dat mortii, dar ne si bucuram stiind ca Se va ridica din moarte. Eu asa vad si instristarea pentru pacate, unita deodata cu bucuria ridicarii din pacate.
|