[Mihailc]

Bine punctat, Cristian, nu putem birui fără duhovnic. Însă observ că sunt așteptări foarte mari de la ei, cum ar fi de exemplu, să ne teleghideze viața astfel încât să nu fim puși în situația de a face alegeri dificile sau să pasăm în altă parte povara răspunderii pentru consecințele lor. Duhovnicul vine în ajutorul liberului nostru arbitru slăbănogit de păcat, nu se substituie lui.

Orice ne tulbură și ne ocupă mintea la un moment dat (inclusiv visele ) trebuie împărtășit duhovnicului, însă la ”diverse”, adică mai la urmă, după ce ne-am mărturisit ”isprăvile” păcătoase, fiindcă nu de puține ori acolo e rădăcina tulburărilor noastre cronice. Marele explorator al abisurilor sufletului omenesc, sfântul Antonie cel Mare, spunea că și cele mai banale acte ale vieții au importanța lor în economia generală a vieții duhovnicești (”dacă e cu putință, monahul trebuie să mărturisească bătrânilor și numărul pașilor pe care-i face și al picăturilor de apă pe care le bea în chilia sa”).