Citat:
|
Cred ca ma situiez in categoria celor care nu deranjeaza si doreste sa nu fie deranjat.
|
Omul care traieste in lume nu are cum sa nu deranjeze pe altii, oricat de mult ar increca sa nu o faca. Daca am trai singuri in pustie, atunci da, nu am deranja pe nimeni pt ca nu am avea pe nimeni in jur pe care sa deranjam. Insa in societate, oricat ne-am stradui, nu avem cum sa nu deranjam pe careva dintre cei cu care interactionam. Chiar fara nici o intentie de a deranja.
Cand intelegem acest simplu adevar, atunci va parea drept sa ii accept si pe ceilalti sa ma deranjeze (pt reciprocitate, nu neaparat fata de aceleasi persoane, ci fata de oamenii din jur).
Daca ne-am gandi ca Dumnezeu se "deranjeaza" pt noi in fiecare clipa (macar pt faptul ca existam), atunci nu e drept ca si eu sa ma deranjez pt aproapele meu (daca Dumnezeu se "deranjeaza" pe mine)?