Citat:
În prealabil postat de adam000
Presupunind ca exemplele pe care le dai sint imaginare (eu in nici un caz nu pot crede/imagina ca un preot ortodox ar face as ceva; iar despre restul exemplelor, altfel ne-ai ispiti sa judecam niste oameni pt faptele lor), tie ti se pare ca asemenea comportamente sint gesturi de iubire, de adevarata iubire?
"Abstracta" sau nu (vad ca voua va place cuvantul asta), mie mi se pare ca nu este vorba de nici un fel de iubire. Dupa cum spuneam intr-un post anterior, omul despartit de Dumnezeu (inima ranita de moarte) nu stie si deci nu poate sa iubeasca.
|
Este trist, dar tot ceea ce am scris e adevărat!
Ceea ce este și mai trist e faptul că, de fiecare dată, cei de față au avut o atitudine de "înfierare" a "nesimțiților" care strică "buna rânduială". Mai puțin primul exemplu care, în schimb, e simptomatic dintr-o altă perspectivă - a acriviei în fața iconomiei, rigorii în fața îngăduinței, a îndreptățirii noastre în fața milei creștinești. În final a iubirii "abstracte", a părerii noastre că Îl putem iubi pe Dumnezeu fără să-l iubim pe omul de lângă noi. Și a părerii noastre că Dumnezeu primește suficiența și rigoarea noastră fadă în locul ajutorării "celor mici ai Săi". "...Că dacă acelora mai mici ai Mei le-ați făcut, Mie mi-ați făcut!"