[luciand]

În prealabil postat de adam000

Inainte de a ne apuca a judeca pe altii, cred ca acest cuvant al parintelui Sofronie este de folos spre reflexie:

Citat:
Mi s-a intarit convingerea ca noi toti, oamenii, suntem orbi intr-o oarecare masura. Vedem doar oarecare particica din viata lumii si facem deductii avand doar aceasta vedere partiala. Aceasta vedere individuala, partiala, il stapaneste pe om atat de puternic, incat nu mai poate judeca decat dupa modul in care intelege sau vede lucrurile. Ca urmare a acestei orbiri firesti, noi toti, fara exceptie, nu intelegem cand ranim pe altii, cand le ruinam viata, cand ii judecam dupa bunul nostru plac. Noi stim ca la baza constiintei noastre personale sta dorinta de bine, cautarea desavarsirii si, in virtutea increderii in dreptatea cautarii noastre, suntem inclinati sa ne indreptatim pe noi insine. Si aceasta este suferinta noastra comuna. De aici rezulta conflictele nerezolvate din intreaga lume deoarece fiecare se indreptateste pe sine insusi, respingand dreptatea celui ce sta impotriva lui.

Văd că suntem ca-n "Vizita" lui Caragiale! Le ştim ca din carte, dar când să le aplicăm...
Citatul tău e foarte bine ales, doar că ar trebui întâi să-l aprofundezi.
Şi încă ceva: observaţia şi deliberarea se deosebesc fundamental de osândire. Cam asta-i deosebirea în judecata-discernerea (diacrisis) pe care am propus-o eu şi judecarea-osândirea de care mă acuzi tu.
În rest, dacă nu ne desprindem ochii din "vederea parţială, individuală care ne stăpâneşte" şi ne lăsăm cuprinşi de "orbirea firească" care ne face "să-i rănim pe alţii, să le ruinăm viaţa, să îi judecăm/osândim după bunul nostru plac" nu vom afla acea iubire de fiu către Tatăl său, rămânând captivi unei iubiri abstracte, făţarnice şi goale de conţinut, incapabilă de răbdare şi compasiune.
Noapte bună şi Doamne ajută!