Citat:
În prealabil postat de Mihai36
eu am fost la mai multe adunari incluisv la musulmani si pot sa spun ca nu este mai mult fanatism decit in ortodoxie , doar ca fanatismul nostru il consideram indreptatt si adevar curat , in ortodoxie numai nu e fanatic , e doar razboinic al Lui Hristos chiar daca mai si marturiseste mincinos sau e plim de venin si lipsit de pace interioara.
exista oameni care au plecat la alte adunari , desigur din diferite motive , unele care tin de preotul din parohia lui
altii pt ca au fost nemultumiti de viata lor spirituala de pina atunci in dornta de a porni de la zero ,
altii pt ca au dorit un colectiv mai unit, mai fratesc.
incultura este peste tot dar mai ales la tara.
pina la urma nu cultura sau dogma are prioritate ci trairea, caracterul dragostea care iti da acel sentiment de respect si fratietate cu toti nazuitorii din intreaga lume oile lui Dumnezeu pe care le va duna intr-o buna zi intro singura turma.
|
Parintii mei sunt penticostali iar eu am trecut la ortodoxie. Exista deci si calea inversa.
E curios cum dumneavoastra ii vedeti pe ortodocsi fanatici. La noi la adunare, penticostalii ii vedeau pe ortodocsi niste curvari, betivi, oameni ai lumii s.a.m.d.
Spunea cineva pe forum ca ortodocsii au un stil de a spune lucrurilor pe sleau; stil care la inceput e perceput de catre celalalt ca fiind agresiv(sau fanatic); suntem obisnuiti sa fim menajati si sa ni se cante in struna iar primul instinct pe care il avem cand cineva ne mustra este acela de a ne revolta(urla orgoliul in noi) si de a intreba ipocrit "dar unde e iubirea predicata de Iisus?". Mai tarziu abia ne dam seama ca omul acela ne-a mustrat din iubire si ca bine ne-a facut, altfel ramaneam in complacere, multumire de sine, autosuficienta etc. Sa va explic concret ce mi s-a intamplat odata. Eram la biserica ortodoxa din Paris si la un moment dat preotul imi spune "femeia sa fie acoperita in biserica". Nu pot sa va explic ce tare m-a tulburat si m-a infuriat remarca preotului. Mi-am zis ca nu mai vin la biserica pentru ca preotul e rau si lipsit de iubire(si de tact, adica putea sa-mi spuna in privat asta); dar am continuat sa merg pentru ca nicaieri in alta parte nu gaseam liniste si putere si pentru ca cred ca Dumnezeu mi-a testat credinta si onestitatea prin acel preot. Incercari de-astea am mai avut si sigur voi mai avea, important este sa nu lasam mandria sa-si faca culcus in inimile noastre si sa gasim puterea de a privi cu iubire si intelepciune toate criticile astea.