Citat:
În prealabil postat de korinna
Eu am o problema cu urmatoarea afirmatie "o credință alienată nu mai irigă (...) nădejdea și dragostea". Consider ca Dragostea este mai mare si le iriga pe cele doua, insa nu am spus-o eu. Va dau citatul, dezvoltat un picut mai mult. Ultima propozitie este esentiala. :)
Fragment din cartea Parintelui Savatie Baștovoi, Fuga spre cîmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă, Editura Cathisma, 2012:
“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi dorește ca morții săi să se mântuiască. În această dorință oamenii exagerează mult calitățile celor plecați, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine știe, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele și să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorință Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, și nu potrivit păcatelor? Dacă este așa, atunci și moartea are rostul ei. Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.
(…) Credința este ceea ce îl face frumos pe om. Credința nu este capacitatea de a crede, căci toți oamenii, până și animalele, cred într-o lege a naturii. Credința este un instinct, ca și foamea. Chiar și pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun și nu-ți poate dăuna. Însă credința depășește condiția de instinct abia atunci când este împreunată cu dragostea. De aceea este ușor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este condiționată de iubire. Dragostea se regăsește doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăsește pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinței. Iubesc, deci cred.”
|
Foarte binevenită completarea, doar că eu n-am mai ieșit din contextul de acolo, preferând să sugerez prin expresia ”treimea virtuțiilor cardinale” natura relațiilor dintre ele. E adevărat că ele se irigă întreolaltă concentrându-se desăvârșit în dragoste.
”Credința irigă dragostea ” se referă la modul cum Crezul, de pildă, sau altă învățătură vie a Bisericii, întăresc credința și, prin ea, pe celelalte două. Aceasta este doar una din sursele de alimentare, fără îndoială există nenumărate stimulente pentru trezirea dragostei din latență, de la harul divin și până la gingășia unei flori. Dar odată deșteptată, dragostea autentică (ca trecere de la chip la asemănare) ridică la putere toate virtuțiile posibile, ca un amplificator infinit a toate cele bineplăcute Domnului.
Fragmentul din părintele Savatie aruncă plasa la adânc și se încheie cu o expresie care rezumă profund identitatea creștinului pravoslavnic.