[tabitha]

În prealabil postat de glykys

Doi bănuţi sunt ăştia: dragostea şi vocea cu care i-ai vorbit lui, pe care el şi le va aminti. [...]

Asta socotesc eu că e un început al vieţii creştine, nu nevoia de a îndrepta lumea, nu nevoia de a-l îndrepta pe celălalt, ci, pur şi simplu, dragostea şi curiozitatea minunată de a-l trăi pe celălalt în noi înşine, de a-i trăi suferinţa lui, neliniştea, de a-l înţelege, pur şi simplu. [...]

Şi până la urmă murim şi noi şi ne aducem aminte că poate trebuia, totuşi, probabil, să-L fi întrebat pe Dumnezeu! Poate o fi fost Dumnezeu, strălucind deasupra capului nostru, dar nu L-am văzut pentru că eram ocupaţi, tocmai atunci explicam platforma de lucru cu societatea a Bisericii! O fi fost, numaidecât o fi fost Dumnezeu!

Ieromonah Savatie Baştovoi, fragment din cartea „Curaj şi libertate în ortodoxie”

Foarte frumos scrie părintele Savatie Baștovoi. Țin minte că mi-a plăcut tare mult cartea sa "Dragostea care ne smintește". N-o mai am la îndemână, altfel aș fi citat puțin din ea. Mi-a plăcut în special interpretarea dialogului dintre femeia cananeeaca și Hristos, acela în care ea spune că și câinii se hrănesc cu firmiturile care cad de la masa stăpânilor. Părintele Savatie foarte frumos asemăna acel dialog cu "discursul" a doi îndrăgostiți, care vorbesc cumva codificat, într-o limbă pe care numai ei o înțeleg.