Acelasi frate i-a pus aceeasi intrebare si lui avva Anoub (sec V), spunandu-i parerea lui avva Pimen. Auzindu-l, avva Anoub i-a raspuns:
- ceea ce el ti-a spus e drept, asa este. Caci daca un om atinge masura acestor cuvinte, astfel incat a dobandit curatia si vede pacatele fratelui, el izbuteste, prin puterea virtutii sale, sa le inghita (adica sa le ia asupra sa).
- Dar ce este aceasta virtute ? a intrebat fratele pentru a doua oara.
- Mustrarea de sine, a raspuns avva Anoub, caci cel ce se mustra pe sine isi justifica semenul, iar aceasta indreptatire ascunde pacatele aproapelui.
Se spunea despre avva Pimen ca nu voia niciodata sa-si sustina propria opinie impotriva opiniei unui alt Batran (sau chiar sa faca acest lucru in mod aparent), astfel, el il lauda, fara a tine cont de situatie. Intr-adevar, cei care l-au cunoscut povestesc urmatoarele: daca era vizitat de credinciosi, el ii trimitea mai intai la avva Anoub, intrucat acesta era mai in varsta decat el.
La randul lui, avva Anoub le spunea:
- Mergeti la fratele Pimen, intrucat el are darul invataturii.
Daca se intampla ca avva Anoub si avva Pimen sa stea impreuna, avva Pimen nu vorbea deloc, deoarece avva Anoub era de fata.
Avva Pimen obisnuia sa relateze ca l-a auzit pe avva Antonie care zicea: "Cea mai mare fapta pe care un om o poate savarsi este sa-si ia asupra sa responsabilitatea pacatului sau inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispitirea pana la ultima lui suflare"
Cu o alta ocazie, avva Pimen zicea, suspinand: "Toate virtutile au intrat in aceasta casa, cu exceptia unei singure virtuti, fara ea omul sufera chin si suparari.
- Care este aceasta ? a fost el intrebat.
El a raspuns: " Ca omul sa se mustre pe sine".
|