Citat:
În prealabil postat de vsovivi
Exact dragii mei,
"ce a unit Dumnezeu, doar Dumnezeu desparte".
Astfel că Domnul l-a despărțit pentru interesul național în ambele situații, cerându-i să se jertfească din iubire de Dumnezeu și de poporul român creștin ortodox.
Deci sacrificiul regelui soare a fost imens când putea foarte bine să asculte de pofta măririi de sine și de stăpânire și putea pune la pământ, ca rege ce avea toată puterea în mâna lui, pe toți opozanții pornind de la Antonescu și sfârșind cu legionarii și masonii și toți politicienii potrivnici. Nu a făcut-o pentru că Domnul i-a cerut să se despartă amiabil de ei, și nu uitați că ciobănașul Petrache Lupu de la Maglavit i-a vorbit regelui Carol al II-lea exact la fel cum Joana d'Arc i-a vorbit regelui ei (Filip, Carol, Ludovic... nu mai știu) între patru ochi.
Dar voi credeți mereu în bârfe învârtoșându-vă inima de la Adevăr și de la fireasca recunoștință datorată lui Dumnezeu și celor care i-au plinit voile spre fericirea tuturor.
|
o tampenie mai mare nu mi-a fost data sa aud. Deci Dumnezeu i-a cerut lui Carol 2 sa divorteze de prima nevasta si sa o i-a de sotie pe vara-sa (facand incest) pentru binele tarii? Apoi iar i-a cerut lui Carol 2 sa divorteze din nou si sa o i-a de sotie pe Elena Lupescu, asta dupa ce a trait in concubinaj cu ea multi ani PENTRU BINELE TARII? Asta vrei tu sa zici? Adica Dumnezeu isi incalca propriile regului? Deci Dumnezeu indeamna la desfranare! Insusi Anton La Vay daca ar fi vazut ce ai scris mai sus, ar fi fost invidios pe ideile tale. Prietene iti dau un sfat: pentru ca tot suntem in postul mare, ar fi bine sa te duci la o biserica sa participi la un Sfant Maslu. Sunt sigur ca ti-ar prinde bine! Doamne ajuta!