Subiect: Sentinta
View Single Post
  #18  
Vechi 15.03.2012, 11:34:59
Raziel Raziel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.05.2011
Mesaje: 201
Implicit

Romanța noastră

Pe-același drum,
Mânați de-același îndemn nefast al năzuinții,
De-aceleași neînțelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-același drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noștri
Și parinții,
Pe unde, unii după alții, drumeții trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieții mai departe
Și doliul vremilor apuse,
Și-al idealurilor scrum -
Pe-același drum
Vom trece mâine cerșind din țiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Și-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Și-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămași în urmă -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferințele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Și-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Și-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poți să-ntâlnești
Când drumu-i lung
Și nesfârșită e năzuința ce te mână
Tot mai departe
Și te poartă,
Ca pe un orb ținut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole -
Nimicuri scumpe pământești!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Și mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântați că-n urma noastră
Zări-vom pe-alții cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Și râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni și ziua-n care vom obosi,
Și va veni
Un timp în care-al năzuinții și-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul țiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaște...

Și-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-și spună
Când nu-și pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Și-a secularilor castani,
Vom adormi ca și drumeții
Ce dorm uitați de mii de ani!..

Ion Minulescu

***
M-ai randuit printre invinsi.
Simt ca nu-mi este dat nici sa inving
si nici sa ies din lupta.
Ma voi cufunda in abis pentru ca sa-i ating limitele.
Am sa joc jocul infrangerii mele.
Voi pune in joc tot ceea ce am
si, cand voi fi pierdut totul, voi juca si fiinta mea insasi.
Si poate ca atunci voi fi recucerit totul
datotita totalei mele despuieri.

Rabindranath Tagore
Reply With Quote