Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Toata rugaciunea este bine-venita, dar eu am observat ca atunci cand nu-mi pot desprinde gandul de la necazul cuiva (mai ales strain, pe care poate nu l-am vazut niciodata) si sunt cu adevarat mahnit in sufletul meu, simt ca rugaciunea curge altfel si ca Dumnezeu sigur o asculta. Cand ne rugam pentru noi, parca e o tanguire si tot ne vine sa ciulim urechea si sa ascultam, nu cumva vom auzi: "Ce te tot plangi atata de soarta ta? Du-ti Crucea cu demnitate si nu mai tot cere ca stie Dumnezeu ce-ti trebuie, dar si ce meriti."
Fara indoiala ca rugaciunea pentru aproapele ne mantuieste mai degraba decat rugaciunea pentru noi insine. Eu asa cred.
|
Asa este. Si eu am simtit la fel.
Rugaciunea pentru noi insine poate deveni, in unele cazuri, si o forma de egoism. Ne vedem numai pentru noi in relatia cu Hristos si ii pierdem din vedere pe ceilalti. Iubirea fata de Dumnezeu se reflecta si in dragostea pe care trebuie sa o avem fata de ceilalti. Suntem raspunzatori si pentru semenii nostri, u doar pentru sufletul nostru.