Cu siguranta deznadejdea e un subiect vast. Iar cuvantul Parintelui Cleopa desigur este un adevar, cum ar putea fi altfel? Nu epuizeaza insa subiectul si, in plus, e important de unde apucam subiectul, prin ce amorsa. In cazul ca incepem cu problema pacatului si cu instantele succesive ale fenomenologiei pacatului, sigur ca ajungem inevitabil la deznadejde din unghiul pe care ni-l talcuieste Parintele Cleopa.
Dar se opreste aici discutia? Cred ca nu, altminteri Teologia ar fi pastrat doar acest cuvant. Ori, vedem ca lucrurile stau altfel.

Deocamdata sper, Ana Maria, ca ai sesizat care era discutia dintre Cristian si mine: incercam eu, iar Cristi a fost de acord, sa facem distinctie intre depresie si deznadejde. Acum, in incercarea de a porni de undeva, cumva, pesemne ca pe drum am lansat vreo inexactitate sau chiar o eroare serioasa. Ce am voit insa in principal sa afirm: depresia si deznadejdea sunt tulburari ale vietii in planuri diferite, cu etiologie diferita, cu manifestari diferite, cu tratament distinct. Acum astept si opinia lui Cristian.

As dori sa mai postez ceva legat de deznadejde, pentru a ilustra bogatia acestui subiect si pentru a nu lasa sa domine doar acceptiunea negativa a termenului, sau cea sterila sau cea care ne poate duce cu mintea de-a dreptul la demonizare... Deznadejdea e si altceva, dupa cum sper ca va reiesi din postarea urmatoare. Anume: o etapa inevitabila pe drumul sfinteniei... Propun sa citim mai intai extrasul din minunatul cuvant al Parintelui!

P.S. Din capul locului cred ca e foarte important, prin implicatii, in ce cadru abordam problema deznadejdii. Astfel, in cadrul de analiza folosit de Parintele Cleopa, fireste ca deznadejdea e acolo si este exact cum spune Parintele. Nu imi trece prin minte sa pun sub semnul intrebarii cuvantul Parintelui. Mai mult, am inteles deja de multa vreme, din experienta mea pacatoasa precum si din scrieri despre pacat (de pilda tratatul lui Larchet, opera exhaustiva, consider) ca lucrurile stau exact asa cum scrie Parintele. Nu ne invata asa toata Sfanta Traditie? Intrebarea e retorica. Sfintii Parinti spun in unanimitate acelasi lucru.

Sa vedem insa cum e cand incadram deznadejdea in succesiunea de etape ale insusirii harului! Si cred ca ne mentinem, prin aceasta, in zona temei topicului.