Consider că cele mai minunate și sfinte virtuți, după cele teologice, sunt: devotamentul necondiționat față de cei iubiți (evident, față de Dumnezeu în primul rând) și curajul.
Capacitatea de a-I rămâne fideli lui Dumnezeu în orice împrejurare, chiar și atunci când argumentele noastre raționale, contextul social, cultural sau politic în care trăim ne-ar fi împotrivă - iată virtutea care mă impresionează, mă smerește, mă umple de profundă admirație și respect! Dintre viețile Sfinților despre care am cunoștință, cel mai mult mă smerește, dar mă și încurajează pilda Martirilor și Mărturisitorilor căci ei, în situații extreme, în împrejurări critice, au putut exclama: "pentru mine viața este Hristos, iar moartea un câștig" (Flp1, 21); "Prefer să mor împreună cu Hristos decât să-L reneg" (Nicolae Steinhardt); "cea mai mare răsplată este a suferi pentru Hristos" (Sf. Ioan Gură de Aur).
Câtă profunzime există în aceste cuvinte ale lui Dostoievski, repetate și reformulate în numeroase rânduri de către Nicolae Steinhardt: "Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos decât cu adevărul". Hristos este Adevărul absolut! Ce-mi pasă de "adevărurile" acestei lumi?
Hristos este Cel Care "până la sfârșit" ne-a iubit, până la sacrificiul suprem; de ce ne-ar tulbura împrejurările istorice, indiferența sau chiar ostilitatea lumii față de mesajul Său?
Într-una dintre lucrările sale, renumitul scriitor ortodox F. M. Dostoievski mărturisea că-i crește setea de Hristos pe măsură ce găsește mai multe argumente împotriva credinței în El! Vă dați seama câtă iubire, cât devotament? Minunat!!!
Doamne, Mântuitorul nostru, Cel Care în mod infinit și necondiționat ne iubești pe noi, ajută-ne să rămânem în veci nedespărțiți de Tine! Ajută-ne, Doamne Iisuse, să privim doar la Tine, ignorând "vântul și valurile" vieții ce ne stau împotrivă! Ajută-ne să simțim și să înțelegem că, alături de Tine, "obstacolele nu sunt decât acele lucruri îngrozitoare, pe care le observăm atunci când privirea ne fuge de la țintă" - iar ținta noastră ultimă este comuniunea eternă cu Tine și cu toți cei dragi ai noștri pe care Tu ni i-ai dăruit!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
|