17.03.2012, 13:49:36
|
|
|
Rugăciunea XXXIV-a de pe Malul Lacului* de Sfântul Nicolae Velimirovici
Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniți există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniți, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.
Dragostea nu cunoaște nici timp și nici spațiu. Ea este în afara timpului și a spațiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi.
Dragostea are trei ipostasuri: curăție, cunoștință și lumină. Fără curăție dragostea nu este afecțiune, ci egoism și patimă. Fără cunoștință dragostea nu este înțelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia și slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească “iubire”.
Prin iubire eu nu mă văd pe mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pe Tine, ci doar pe mine.
Dragostea se jertfește pe sine și nu simte că jertfa înseamnă nu a primi, ci mai degrabă a oferi.
Copiii mei lumești: cuvântul “dragoste” este cea mai profundă rugăciune dintre toate.
“Nu există dragoste lumească?”, mă întreabă cei apropiați mie. “În aceeași măsură în care există un Dumnezeu lumesc”, le răspund eu. “Dragostea lumească arde si se mistuie, dragostea cerească arde fără să mistuie”. Dragostea lumească, ca tot ce e lumesc, este doar un vis și un simulacru de Iubire. Dragostea ta se aseamănă iubirii dumnezeiești în felul în care fumul se aseamănă flăcărilor.
“Când preschimbi o monedă de aur pentru câțiva bănuți de aramă, nu-i numești pe acei bănuți monedă de aur, ci doar niște bănuți de aramă. De ce numiți voi oare dragostea dumnezeiască care a fost ruptă, sfărâmată și prefăcută în cenușă de timp și spațiu “iubire” și nu “cenușă”?
Last edited by Laura19; 17.03.2012 at 14:27:11.
|