Dumnezeu, în necuprinsa Lui înţelepciune şi iubire faţă de oameni, ne-a dat libertatea de a alege, de a urma binele sau răul - încât nu ne constrânge. Ceea ce se întâmplă mai departe este rezultatul acţiunilor noastre (a părinţilor), iar copiii sunt tocmai rezultatul acestor acţiuni. Părinţii sunt răspunzători pentru copii care vor veni. Noi creem răul prin faptele noastre, nu Dumnezeu. Lumea este pomul cunoştinţei binelui şi răului – pomul de încercare a omului.

Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre.

Nu este neputincios ci este îndelung-Răbdător, mult-Milostiv şi mult-Milosârd care pe cei drepţi îi iubeşte şi pe cei păcătoşi îi miluieşte. El îngăduie necazurile, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Mai sus ţi-am explicat şi cât de mult ne iubeşte - deci nici nu intră în dicuţie neputinţa Atotputernicului.
Ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, nici neputinţa Lui, ci milostivirea Lui.