View Single Post
  #261  
Vechi 20.03.2012, 16:46:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Proiect muzical !

Arhiepiscopia Tomisului derulează a III-a ediție a proiectului muzical În vremea aceea.... Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră, compusă de preotul Ion Popescu Runcu, orchestrată și revăzută de Conf. Univ. Dr. Horațiu Alexandrescu, este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus (începând cu momentul aducerii în fața lui Pilat) ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.

Ansamblul muzical este format din coralele Armonia și Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovschi din Constanța, dirijor: Asist. Univ. Drd. Arhidiacon Ion Iulian Dumitru. Coordonatorul proiectului este Lect. Univ. Drd. Pr. Valeriu Roman, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, după cum ne informează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

Reprezentațiile Concertului se vor desfășura în cinci orașe: Tulcea, 25 martie, ora 17.00 - Teatrul Jean Bart; Călărași, 27 martie, ora 18.00 - Casa de Cultură; Ploiești, 2 aprilie, ora 18.30 - Casa de Cultură; București, 3 aprilie, ora 19.00 - Sala Mihail Jora a Societății Naționale de Radiodifuziune și Constanța, 5 aprilie, ora 18.00 - Casa de Cultură a Sindicatelor.

Intrarea la concert este liberă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote