Citat:
În prealabil postat de Annyta
Multumesc pentru raspunsuri, Maria, Dragos si Mihail.
E clar, am picat testul sacrificiului :-(
Inteleg exemplele pe care mi le-ati dat, totusi pana unde ne putem lepada de noi? Sau cand ajungem sa ne lepadam de noi? Fiecare poate intelege ca-i urmeaza lui Hristos in felul sau... cel mai bine e sa mergi pe calea asta sub indrumarea duhovnicului.
Daca ajungem sa facem aceste sacrificii, din exemplele pe care le-ati dat, in mod firesc, asa cum spunea Mihail, atunci ele nu mai seamana cu niste sacrificii.
Sa-ti sacrifici o placere/ bucurie (marunta) pentru a ajuta pe cineva care are nevoie de ajutorul tau, inteleg, dar daca acel altcineva pretinde sa-ti sacrifici ceva al tau pentru o nevoie a lui nestringenta.... hm... nu mi se pare ok...
|
si as mai adauga ceva... spui tu, sa sacrifice o placere/bucurie marunta. Pai daca e marunta inseamna ca oricum te puteai lipsi de ea. Ideea sacrificiului (cel putin ala despre care vorbeam eu) presupune sa te lipsesti de lucruri care sunt cu adevarat importante pentru tine, cum ar fi odihna, mancarea si altele. Nu pana la a te imbolnavi tu insuti, dar daca iubesti oamenii cu adevarat ajungi sa nu-ti mai priasca mancarea daca stii ca celalalt nu are si sa nu mai poti dormi daca stii ca semenul tau nu are unde isi odihni capul sau ca sufera in timp ce tu dormi in loc sa-i dai o mana de ajutor.