v-as ruga mult sa ma ajutati cu niste sfaturi pentru ca sunt destul de confuza si nu stiu cum este mai moral in fata lui Dumnezeu sa aleg.
imi doresc mult sa traiesc cat pot eu de mult intru Hristos,sa evoluez spiritual,pentru ca asta inseamna fericire pentru mine dar familia ma tine in loc nespus de mult pentru ca mama ,desi este o femeie buna si a facut totul pentru mine,se impotriveste credintei mele,pentru ca, spune ea ,, mai se roaga omul,mai merge la biserica dar nu sa devii fantic,,.la fel cand tin post,imi spune ca e de ajuns sa-mi tin credinta in suflet,ca ce ma mai chinui atata cu postul...muzica religioasa nu pot asculta atata timp cat sunt ei acasa pentru ca imi spune ca ne aud vecinii si ca de ce naiba am pus muzica din asta ca zici ca a murit cineva.deci totul la mine este aproape facut in ascuns,cateodata ma duc si ma rog in baie ca sa nu ma vada ei.desi ea se considera crestina si credincioasa cat de cat,cand vine vorba de tainele si minunile crestinismului,nu mai crede ca i se pare imposibil.de Paste,de exemplu cand eram in culmea fericirii ,la biserica,in mijlocul unei gloate de tigani beti,o mai aud si pe mama spunand ca ei nu-i vine sa creada ca Fecioara Maria a nascut fara barbat.crede ea, ca de fapt a fost cu Iosif.aceste vorbe si felul superficial de a vorbi ma strapung direct in suflet.chiar ma doare sa-i vad pe toti memebrii familiei mele vorbind de mine ca de o nebuna,care nu stie sa-si traiasca viata si sta ca o pocaita sa citeasca carti religioase.mama oricum este cel mai bun caz din familia mea,restul nici nu intra in biserica si nici nu cred in religii,dar cand dau de greu se mai roaga la Dumnezeu.
de foarte multe ori,din cauza lor,in loc sa ma umplu de iubire,ma umplu de ura si de manie si imi vine sa fug oriunde dar departe de ei.de fiecare data cand am incercat sa-i fac si pe ei sa-L cunoasca pe Hristos,mi-au spus sa-i las cu prostiile astea.
asta ma face sa sufar enorm dar ce este mai rau este ca nu imi pot practica credinta asa cum mi-as dori.de multe ori mi-am dorit sa plec din tara,pentru ca oricum aici nu ma simt implinita,chiar daca mama ar suferi foarte mult dupa mine.m-am mai gandit sa ma dezlipesc suflesteste de ei,sa nu mai fiu atat de legata de familie pentru ca,pana la urma,din cauza lor,imi pot pierde mantuirea.cuvintele lui Iisus ,,pentru Mine se va desparti mama de fiica,nora de soacra,, ma fac sa cred ca cam asta trebuie sa fac si eu,daca ei nu-mi pot accepta credinta.pe de alta parte imi vin in minte cuvintele ,,sa-ti cinstesti parintii,,.
deci ce ar trebui sa fac,sa-i las cu ale lor iar eu sa-mi vad de drumul meu in viata sau sa raman aici,cu ei numai ca sa nu sufere pentru mine?sa luati in considerare si faptul ca mama ,in special, a facut totul pentru mine in viata si se lupta in continuare ca sa-mi fie cat mai bine(mai putin spiritual).adica din punctul asta de vedere este o mama ideal.
|