Sărbătoarea Bunei Vestiri
Sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul istoric al Bisericii Sf. Anton de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal. În anul 1559, luna septembrie, când a fost construită Biserica Domnească de la Curtea Veche de către ctitorul Mircea Ciobanul, a primit ca hram Buna Vestire.
După incendiul din 23 martie 1847 când mare parte din orașul București a ars, fiind distrusă de foc biserica Sf. Anton Pușcărie, din imediata apropiere a Bisericii Domnești, biserica Buna Vestire de la Curtea Veche a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare folosindu-se de atunci prescurtarea numelui marelui avă egiptean, Sf. Anton.
Datorită evlaviei credincioșilor la una dintre icoane salvate din incendiul de la 1847 și adusă de la Biserica Sf. Anton Pușcărie la Biserica Domnească, în timp numele bisericii, în actele oficiale și în conștința populară, a devenit biserica Sf. Anton - Curtea Veche.
Sărbătoarea hramului istoric de anul acesta va începe cu Slujba Vecerniei unită cu Litia din seara zilei de 24 martie de la orele 17:00, la finalul căreia credincioșii prezenți se vor bucura de binecuvântarea și cuvântul de învățătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Duminică 25 martie , începând cu orele 08:00 se va săvârși Acatistul Bunei Vestiri și Slujba Utreniei, iar de la ora 10:00 slujba Sfintei Liturghii, urmată de Parastasul pentru voievozii ctitori ai Bisericii Domnești de la Curtea Veche.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|