Cu suflet străveziu în palmele unite
Maria se așează-n rugăciune.
În aerul curat se împletesc miresme
de început de lume.
Ascultă cum susură cerul
limpede curgător pe sub stele,
broboane de gânduri lichide
prin tâmple și prin ochi
i se scurg către ele...
Pe urmă-ncet-încet se face-n jur tăcere
și trupul nu mai are umbră
și gândul nu mai are trup
lumina se desface-n sfere
și-n cercuri sferele se rup
prin toate porțile deschise
cu aripi albe larg întinse,
un înger intră-n templul ei,
al celei mai iubite-ntre femei.
- Deschide poarta apei și-a luminii
și nu te speria Marie
cuvânt de bine se sădește-n tine
ca-n cel mai sfânt pământ fertil,
Cuvânt rostindu-Se pe Sine,
în pântec sacru - sfânt copil.
Vei pătimi în lumea păcătoasă
și vei plăti cu suferință puritatea
dar bucură-te, că ai fost aleasă
s-aduci în lume Unitatea.
Pe urmă multe întâmplări vor fi,
vor curge multe lacrimi și mult sânge.
Tu însăți, neînțelegând, vei plânge
dar totul se va lumina a treia zi.
Și îngerul plecă. În urma lui, pe boltă,
trei cercuri tot mai largi se-ntind.
Maria adormi într-un târziu,
cu mâinile pe pântec odihnind.