Cand eram copil, la tara, uneori ne adunam in curtea cate unuia la joaca, o gramada de copii. Ne jucam pana uitam de noi, cateodata in curtea noastra, alteori pe la vecini...
Curtea, gradina de pomi, via, fiind mari, incapatoare si primitoare, nu prea se simtea nimeni deranjat de prezenta gastii de copii.... Mai si mancam toti la gramada, cand la unul, cand la altul....
Nimeni n-avea baiul nostru, ca doar incapeam toti, de ne trebuia cate ceva de mancare ceream, oamenii -gazde bune, blajine si indulgente- ne intelegeu, doar eram copii, si ne lasau sa ne facem voia.
Dar oamenii aceia, gazdele, mai aveau si treaba, mai trebuiau sa stea la masa cu familia lor, uneori ne prindea seara tot la joaca si nu puteau pleca la culcare din cauza ""musafirilor"" jucausi...
Ba uneori cei varstnici chiar mergeau la culcare, iar copiii lor ramaneau in continuare la joaca sau povesti cu noi, musafirii.
De la casele noastre se auzeau seara mamele strigand catre ulita, la gard, sa mergem acasa, la cina, la culcare. Dar noi auzeam cu o ureche si ne iesea pe amandoua...

Asa se intampla cu unii anume pe-aici pe forum, vin in vizite armenesti... in curtea omului si uita sa mai plece...se intind la joaca, la vorba si de trebe si de nu trebe... gazdele au plecat la culcare de mult, iar ei, musafirii, raman sa se joace intre ei in curtea altuia....

Cred ca asa trebuie sa-i privim, ca pe niste copii veniti la joaca, si care, simtindu-se bine, au uitat de casa