continuare:
INVATACELUL: Hristos Mantuitorul nostru n-a desfiintat Legea Testamentului Vechi, caci insusi a marturisit: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii. N-am venit sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat, zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din lege nu va trece, pana ce nu se vor face toate" (Matei, 5, 17 -18). Ar insemna, deci, ca si sfintenia sambetei ramane in vigoare pentru totdeauna.
PREOTUL: Mantuitorul n-a stricat Legea si proorocii, sau, in general, Vechiul Testament, ci numai l-a inlocuit cu Cel Nou, care este desavarsirea celui Vechi. Testamentul cel Vechi - dupa cum s-a aratat si mai sus - a avut numai un rol de invatator, spre a pregati omenirea pentru primirea lui Mesia: "Astfel ca Legea ne-a fost noua calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam din credinta. Iar daca a venit credinta, nu mai suntem sub calauza" (Gal., 3, 24-25). Mantuirea noastra nu mai atarna de implinirea faptelor poruncite de Testamentul Vechi sau de tinerea sambetei, ci de credinta in Iisus, Mantuitorul nostru. Prin Iisus Hristos, Legea (Testamentul Vechi) s-a implinit si a incetat. "Caci Hristos este sfarsitul Legii, spre indreptarea a tot celui care crede" (Rom., 10, 4). Legea Veche a tinut numai pana la Ioan Botezatorul, ultimul pregatitor al venirii lui Hristos (Matei, 11, 13). Cei de sub regimul ei au fost nascuti sub robie, intocmai ca fiul lui Avraam, din roaba sa, Agar; pe cand cei din Testamentul Nou sunt ca fiul lui Avraam, din sotia sa libera, Sara, fiind nascuti spre libertate si mostenire. Caci Agar si Sara sunt inchipuiri ale celor doua Testamente (Gal., 4, 22-31). Prin urmare, cuvintele Mantuitorului: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii" au acest inteles: Eu n-am venit impotriva Legii si a proorocilor, sau: Venirea Mea nu ii este ceva strain, ci, dimpotriva, ea este in deplin acord atat cu Legea lui Moise, cat si cu invatatura, din celelalte carti ale proorocilor (Vechiului Testament), in acest chip, Legea se implineste desavarsit prin Mine - adica prin venirea Mea - deoarece aceasta venire a Mea este insasi tinta ei (Rom., 10, 4).
Iar cuvintele prin care Mantuitorul spune ca nu va trece o iota sau o cirta din Lege pana ce nu se vor face toate, se refera la implinirea lucrurilor proorocite despre El, care s-au implinit intocmai - pana la incheierea Noului Legamant facut prin Sangele Sau si instituit in seara Cinei celei de Taina, Cand legamantul Vechiului Testament a luat sfarsit. Dupa ce a mancat cu ucenicii Sai, Mantuitorul a luat paharul si l-a dat lor zicand: "Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi" (Luca, 22, 20).
INVATACELUL: Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea inca de la inceputul lumii, cand a ispravit creatia, dupa cum este scris: "Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa pe care o facuse si S-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o, caci intru ea S-a odihnit de toata lucrarea Sa, pe care a facut-o Dumnezeu" (Fac., 2, 2-3). Deci, dupa cele sase zile ale creatiei, ziua a saptea a fost cel dintai sabat sfintit de Insusi Dumnezeu si, datorita acestui fapt, ea a ramas sfanta pentru toti oamenii si pentru toate timpurile.
PREOTUL: In aceste doua versete nu se vorbeste decat despre Dumnezeu si lucrarea Sa, aratandu-se ca Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, S-a odihnit, a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea, insa despre om nu se spune nimic, si nici n-ar fi avut omul pentru ce sa se odihneasca, avand el abia o zi de la crearea sa (Fac., 1, 26-31). Fiind asezat de Dumnezeu "...in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Fac., 2, 15), primul om n-a primit nici o porunca privind serbarea zilei a saptea. Singura porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu a fost aceea de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului (Fac., 2, 16 -17). Pentru om, toate zilele erau deopotriva. Ba, mai mult, nici chiar atunci cand Adam si Eva au calcat porunca si au cunoscut binele si raul, si nici dupa ce au fost izgoniti din rai, nu au primit porunca sa serbeze vreo zi. Dimpotriva, toata viata omului devine o continua munca, fiind obligat ca in toate zilele sa munceasca pamantul - blestemat intru toate lucrurile sale - pentru a-si dobandi hrana. "Cu osteneala sa te hranesti din el (din pamant) in toate zilele vietii tale "(Fac., 3, 17).
Se arata, intr-adevar, ca Dumnezeu S-a odihnit in a saptea zi de lucrarea Sa, dar cum se numea acea zi, nu ni se spune. Ca atare, se ridica urmatoarele intrebari:
— Este ziua a saptea una si aceeasi cu sabatul ?
— Se numarau pe atunci zilele saptamanii in asa fel ca ziua a saptea sa corespunda cu sambata de azi?
— Unde se spune ca se numarau zilele si cum se numeau ele in acel timp ?
- Sau, cel putin, cuvantul "sabat" - atat de scump unora din cei cu care ai stat de vorba - ai putea sa-mi arati unde este scris ?
Vrand, nevrand, trebuie sa recunosti ca sambata ca zi de odihna nu-si are originea in rai si nici n-a fost data primilor oameni ca zi de repaos, ci ca inceputul ei este abia cu circa 2500 de ani mai tarziu. Date lamuritoare asupra felului de praznuire - si al zilei anume care este praznuita - nu avem nicaieri in Biblie.
Problema mai poate fi pusa si astfel: Dumnezeu, intr-adevar, S-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. Dar ce inseamna ziua a saptea ? Caci nu ni se mai spune ca in aceasta zi "s-a facut seara si s-a facut dimineata", cum ni se spune despre celelalte zile ale creatiei. Astfel, ar urma ca in a opta zi - adica in intaia a saptamanii viitoare - Dumnezeu sa fi inceput din nou a crea sau a lucra ceva, pentru ca apoi, dupa sase zile, iarasi sa Se odihneasca ... si sa serbeze si El, in fiecare saptamana, ziua a saptea ... Ar insemna, prin urmare, ca serbarea sambetei ar trebui sa o tinem dupa exemplul lui Dumnezeu, iar nu pe baza vreunei porunci de la inceput. Porunca a venit insa mult mai tarziu, iar a sustine ca si Dumnezeu serbeaza sambata si ca numai dupa exemplul Lui - cel putin pana la venirea acestei porunci - trebuie sa o fi serbat oamenii, insemneaza a cadea in cea mai mare ratacire.
Deci, "ziua a saptea" nu este decat ziua in care Dumnezeu a incetat creatia universului. Nicaieri nu ni se spune in Biblie ca, la inceput, si omul "s-a odihnit" in ziua a saptea.
INVATACELUL: Exista un text din oare s-ar intelege ca porunca sfintirii zilei a saptea nu ar fi fost data abia in vremea lui Moise, in pustie, ci ca ea a existat inca de la inceput: "Adu-ti aminte de ziua sambetei, ca sa o sfintesti" (Ies., 20, 8). Iata, deci, ca Dumnezeu atrage doar atentia (adu-ti aminte) asupra unei porunci deja existente si nu o statorniceste acum pentru prima oara. Si, de vreme ce ea este de la inceput, inseamna ca este obligatorie pentru lumea de totdeauna, nu numai pentru cea de la Moise incoace.
PREOTUL: "Adu-ti aminte" se refera la ceea ce a existat mai dinainte (adica "adu-ti aminte" de ceva ce ti-am spus eu alta data), caci, intr-adevar, porunca de a serba sambata nu s-a dat, pentru prima oara, o data cu celelalte porunci, pe Muntele Sinai. Dar nu este nici asa cum ti se pare dumitale, ca ea a fost data de la inceput, lui Adam, in rai.
Aceasta porunca s-a dat cu putin mai inainte - si pentru prima oara - in pustia Sin, cand Dumnezeu a poruncit evreilor, prin Moise, sa nu adune mana in ziua sambetei (ziua a saptea) (Ies., 16, 25). Deci, atunci cand a fost data legea pe Sinai, evreii aveau cunostinta despre sabat - caci il serbasera, ba chiar il si calcasera, pentru care pricina au fost dojeniti de Dumnezeu (Ies., 16, 27-29). De aceea, porunca intaia incepe cu cuvintele: "Adu-ti aminte..." spre a aminti evreilor ca aceasta porunca le-o daduse cu putin mai inainte. Deci, originea sabatului nu este in rai, iar el nu a fost serbat pana la Moise.