...
INVATACELUL: Oare poate fi serbarea sambetei inlocuita de vreme ce ea este un semn si un legamant vesnic intre Dumnezeu si oameni, facut pe temeiul cuvintelor lui Dumnezeu insusi? "Sa pazeasca deci fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic. Sa fie aceasta semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel..." (Ies., 31, 16-17). Deci, inlocuirea sambetei prin Duminica sau prin oricare zi ar insemna inlocuirea unui asezamant vesnic prin unul omenesc.
PREOTUL: Cu adevarat, sabatul este un legamant vesnic, instituit de Dumnezeu, dar nu pentru toate popoarele lumii, ci numai pentru poporul lui Israel. Acest fapt se poate intelege destul de clar din marturiile Sfintei Scripturi. Mai intai, vedem ca Domnul a vorbit lui Moise si i-a zis sa pazeasca fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic (Ies., 31, 16). In al doilea rand, acest legamant este o aducere aminte de robia egipteana din care Dumnezeu ii scosese pe israeliti, poruncindu-le, spre amintire, sa tie sabatul ca zi de odihna: "Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a scos Domnul Dumnezeul tau de acolo, cu mana tare si cu brat inalt; pentru aceea ti-a poruncit tie Domnul Dumnezeul tau, sa pazesti ziua sambetei" (Deut., 5, 15). In al treilea rand, vedem ca sabatul este "semn" vizibil intre Dumnezeu si copiii lui Israel. "Domnul a grait catre Moise zicand: vorbeste-le copiilor lui Israel si spune-le: "Vedeti si paziti zilele Mele de odihna, caci acestea vor fi intre Mine si voi si urmasii vostri un semn, ca sa cunoasteti ca Eu sunt Domnul, Cel ce va sfinteste" (Ies., 31, 12-13). Tot in felul acesta se exprima si proorocul Iezechiel: "Asa vorbeste Domnul... ; ...Le-am dat zilele Mele de odihna, ca sa fie semn intre Mine si ei, ca sa cunoasca ca Eu sunt Domnul, Sfintitorul lor" (Iez., 20, 5, 12). In al patrulea rand, reiese ca sabatul si intreaga Lege sunt date numai evreilor - iar nu si celorlalte neamuri - din marturia conducatorilor poporului ales intors din exil; caci atunci cand cei straini din neamul lor au venit si le-au cerut permisiunea sa ajute si ei la zidirea templului Domnului, zicand: "Sa zidim si noi impreuna cu voi, pentru ca si noi, ca si voi, cautam pe Dumnezeul vostru si-I aducem jertfe inca din vremea lui Asarhadon, regele Asiriei..." (I Ez., 4, 2), la aceste cuvinte, trimisii neamurilor au primit un raspuns clar si categoric din partea lui Neemia: "Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta. Noi, slujitorii Lui, vom zidi; iar voi nu aveti parte, nici drept, nici pomenire in Ierusalim" (I Ez., 2, 19). De subliniat ultimul cuvant "pomenire", care este repetat ori de cate ori Dumnezeu sau Moise atrag atentia asupra serbarii sabatului sau asupra legamantului facut, prin el, intre Dumnezeu si poporul scos din robia Egiptului: "Adu-ti aminte de ziua sabatului..." (Ies., 20, 8); "Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului... sa pazesti ziua sambetei" (Deut., 5, 15). Deci, aceasta "aducere aminte" se refera la legamantul sabatului pe care l-a facut Dumnezeu cu poporul evreu, atunci cand l-a scos din robia egipteana. Celelalte neamuri nu au acest legamant, pentru ca ele nu au avut nici un alt legamant cu Domnul-Dumnezeu, ca poporul evreu, si nu au deci a-si aduce aminte de vreo promisiune.
Dupa aducerea evreilor in robia babilonica, neamurile care au fost aduse in Palestina - si le-au luat locul - s-au amestecat cu evreii ramasi si au crezut in Dumnezeul lor (I Ez., 4, 2). Aceasta credinta insa nu a putut sa-i faca partasi la istoria poporului ales si la legamantul lui Dumnezeu: sabatul. Pentru aceea ei sunt respinsi de la zidirea templului, spunandu-li-se ca nu au "pomenire" (aducere aminte). Cu alte cuvinte, sabatul este o sarbatoare exclusiv evreiasca si nu se transmite altor popoare, chiar daca acelea cred in Dumnezeul lui Israel. Acesta este un adevar care nu poate fi rastalmacit si de care ar trebui sa tina seama toti cei ce serbeaza sambata, adevar care se poate vedea clar atat in Vechiul cat si in Noul Testament.
Iar daca acest asezamant al sabatului este numit "vesnic", trebuie sa intelegem ca cuvantul "vesnic" are aici intelesul de ceva durabil, care nu poate fi schimbat sau inlocuit de oameni. Dar nici nu se poate sustine ca Dumnezeu nu are putere sa-l schimbe sau sa-l inlocuiasca, deoarece stim ca Mantuitorul a schimbat acest asezamant "vesnic" al sabatului. Deci cuvantul "vesnic" inseamna aici epoca Testamentului celui Vechi, dupa sfarsitul caruia incepe un veac nou si un legamant nou, care fusese fagaduit chiar de Dumnezeu inca din Testamentul Vechi (Ier., 31, 31-33). Dar cuvantul "vesnic" este folosit in Testamentul Vechi si cu alte prilejuri, cum ar fi, de pilda, la porunca praznuirii mielului pascal, pentru care Dumnezeu porunceste evreilor: "...ca asezare vesnica sa o praznuiti"; sau la sarbatoarea azimilor, pe care, de asemenea, li se porunceste sa o pazeasca, fiind "asezamant vesnic" (Ies., 12, 3, 14, 17, 21). Cu toate acestea, nici cei ce tin astazi sambata nu mai serbeaza mielul pascal dupa porunca "vesnica" de atunci, spre a-l manca ritual, cu azima si cu ierburi amare, stand in picioare, cu toiege in maini, gata de plecare (Ies., 12, 1, 24; Num., 9, 11 s.a.). "Legea vesnica" este si arderea neintrerupta a candelei in fata perdelei de dinaintea chivotului Legii in templul din Ierusalim (Ies., 27, 20-21), "asezamant vesnic" este numit si modul de junghiere a animalelor de jertfa (Lev., 17, 7); cu toate acestea, nici cei ce tin legamantul "vesnic" al sambetei nu le mai respecta pe acelea, caci, altfel, ar trebui sa se intoarca intru toate la cele ale Vechiului Testament.
INVATACELUL: Mi s-au adus si mie o seama de marturii biblice prin care s-ar dovedi ca serbarea sambetei este obligatorie pentru toti crestinii, de toate neamurile. Astfel, Mantuitorul "...a venit in Nazaret, unde fusese crescut si, dupa obiceiul Sau, a intrat in ziua sambetei in sinagoga si S-a sculat sa citeasca" (Luca, 4, 16, 31; Marcu, 6, 2 s.a.).
De asemenea, este scris despre apostolul neamurilor ca "...dupa obiceiul sau, Pavel a intrat la ei (in sinagoga iudeilor din Tesalonic) si in trei sambete le-a grait din Scripturi" (Fapte, 17, 2). Apoi: "Si femeile, care venisera cu Iisus din Galileea, au privit mormantul... si, intorcandu-se, au pregatit miresme si miruri; iar sambata s-au odihnit, dupa Lege" (Luca, 23, 55-56). Deci, si ele au respectat porunca Legii, tinand sambata. Mantuitorul, vorbind despre sfarsitul lumii, a aratat ca sambata va ramane pana la sfarsit si de aceea a zis: "Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata" (Matei, 24, 20). Marele apostol Pavel, vorbind despre odihna din ziua sambetei, spune ca Dumnezeu a dat poporului Sau "odihna" (Evr., 4, 4-11). "Poporul Sau" sunt crestinii de toate neamurile si din toate vremurile. Sunt ei obligati sa tina odihna sambetei ?