Da a fost scos din cinul monahal, iar el s-a supus. Îţi dai seama ce durere poate fi pentru un monah să îi se ia acest drept de mai sluji - tocmai unui trăitor adevărat al credinţei, să trebuiască să renunţe la hainele monahale, să trebuiască să se îmbrace normal - la costum, să renunţe la barbă, să trebuiasă să se integreze în societate - el fiind un iubitor al muntelui - avea o chilie unde se retragea câte o săptămână şi se ruga. A fost mutat cu domiciliu forţat la Bucureşti şi urmărit de securitate până la vârsta de 80 de ani, persecutat şi bătut. Niciodată nu s-a împotrivit şi nu a fugit de securitate, nu s-a ascuns, deşi ar fi putut să facă acest lucru, având în vedere că era înainte văzător cu duhul, ar fi putut anticipa mişcările securiştilor ş astfel să nu fie prins - dar nu a folosit de acest mare dar pentru în interes personal, ci l-a dăruit oamenilor care îl căutau, spunându-le ce trebuie să facă ca să le fie fie bine. Iată un exemplu de adevărată smerenie.

Hai să te scot din ceaţă....el nu a renunţat ci a făcut ascultare. Hotărârea s-a luat de la nivel înalt şi atunci el s-a supus. Faptele lui vorbesc...iar nu ce spun alţii. Faptele lui râman şi vor rămâne până în veac.

Este foarte important să amintim aici că „Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh, în semn de adevărată ascultare călugărească, nemaislujind, ci doar participând la slujbe, ca şi cântăreţ de strană, rămânând încă duhovnic, fără a spovedi, ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual, pentru generaţii de preoţi şi credincioşi, care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă“.

Şi mă rog ce ar fi trebuit să facă? Hai scoate-mă acum tu pe mine din ceaţă.

Dar te scot tot eu mai bine, decât să mai spui vreo tâmpenie. El nu s-a împotrivit hotărârii luate - ca să-ţi traduc - la prima palmă luată a întors şi cealălalt obraz. Însă de credinţă nu s-a lepădat, mărturie fiind pictura de la Biserica Drăgănescu, pictură realizată în decurs a 15 ani. Pictura de la Drăgănescu nu este o pictură normală, ci o adevărată predică, o predică realizată în 15 ani de muncă, o predică în taină. Această pictură este unicat şi îndrăznesc să afirm că este chiar greu egalat.

Părintele Arsenie Boca a fost închis, a fost şi la canal...dar ştii ce au spus la un moment dat conducătorii închisorii: "Trebuie să îl mutăm pe popa ăsta de aici că ne-a transformat închisoarea în mănăstire". Părintele s-a ataşat de deţinuţi, i-a învăţat cum se să se roage, iar ei se minunau de el. De Sfintele Paşti, când au început deţinuţii să cânte "Hristos a Înviat", gânedeai că se ridică zidurile închisorii.

Părintele într-o Duminica a lipsit din închisoare pentru a ţine slujba la mănăstirea Sâmbăta fiind singurul preot atunci acolo. Dar apoi a revenit în închisoare...nu se folosea de acest dar, ci doar pentru a sluji lui Dumnezeu şi nimic mai mult. Asta ar trebui noi să înţelegem şi nu altceva.

Sunt multe relatări pe care mulţi nu le înţeleg, pentru că par rupte dintr-un basm, dar ele sunt reale.