În prealabil postat de delia31

Intrebarea asta imi aminteste de urmatoarea pilda:
Era intr-un sat un copil sarac, necajit, imbracat saracacios, mereu flamand, de care nu purta nimeni de grija.
Copilul avea sufletul curat, nepervertit de rautatea lumii acesteia, era credincios, mergea la biserica si incerca sa faca voia Domnului.
Un ateu l-a intrebat odata despre ce a auzit vorbindu-se la biserica.
Baiatul i-a raspuns:"Dumnezeu este iubire."
"Dar daca este iubire, dupa cum spui, de ce tu esti asa sarac si nu ai ce sa mananci si cu ce sa te imbraci? De ce nu a trimis Dumnezeu pe cineva care sa te ajute?" l-a intrebat ironic ateul.

Eterna nedumerire a necredinciosilor, care nu de suferinta acelor copii nu mai pot, ci ca sa-si autojustifice necredinta in fata propriei constiinte anesteziate: “ Cum se poate ca un Dumnezeu cu "atata iubire" sa vada suferintele celor nevinovati si sa nu faca nimic sa le indrepte?”
Si din mijlocul unei taceri indelungate, se auzi un glas: “Am facut ceva.
Te-am facut pe tine”.