In contextul asta, Pavel, extrem de ingrijorat le pune in paralel legea lui Moise si legea lui Hristos. Iar in capitolul 4 in special, le arata ca scopul respectarii zilei de odihna e tocmai intrarea in odihna lui Dumnezeu, la care nu se poate accede prin respectarea formala a unei zile anume, ci odihna la care ne cheama, e acea stare dinamica, niciodata deplin incheiata pe care o aduce invierea omului inceputa inca din viata asta: „ Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi „ Evrei 4, 8.
Tocmai ca respectarea unei zile de 24 ore nu garanteaza gustarea starii de odihna la care ne cheama El.

Dumnezeu s-a referit la o alta zi, evident, nu una limitata de 24 de ore, ci acea zi a Invierii, dinamica, prelungita la infinit, in care prin credinta ne insusim Invierea si prin care intram in odihna Lui: „Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă (nu in cealalta, limitata la o zi de 24 ore, pe care o respectau si pe vremea lui Iosua ), ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării„ Evrei 4,11. (ca evreii care stiau legea PE DINAFARA dar nu o intelegeau PE DINAUNTRU, in motivatia ei launtrica).