Subiect: Istoria noastra
View Single Post
  #97  
Vechi 28.03.2012, 02:10:32
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Oastea la geto-daci

În acest sens, Xenofon sublinia rolul dansului la traci în initierea si perpetuarea traditiilor de luptã, depunând mãrturie cã i-a vãzut pe acestia dansând "înarmati, în sunete de flaut. Ei fãceau sãrituri mici, cu agilitate si, totodatã, se foloseau de cutite". Dând primul exemplu de pricepere în meseria armelor, cu ocazia unui banchet la care a asistat regele Odris "Seuthes însusi se ridicã, scoate un strigãt de rãzboi si sãri cu multã agilitate ca si cum s-ar fi ferit de o sãgeatã". De altfel, conducãtorii supremi ai poporului si, implicit ai ostirii ca popor armat erau desemnati, în cadrul familiei "domnitoare" si mentinuti pe criteriul priceperii militare, avându-se în vedere rolul decisiv pe care aveau sã si-l asume în organizarea rãzboiului de apãrare. Sunt elocvente din acest punct de vedere mãrturiile privind virtutile de strateg si diplomat a lui Dromichaites, de organizator si conducãtor a lui Burebista, renuntarea la tron în favoarea lui Decebal de cãtre Duras care i-a cedat "domnia dacã, în credinta si convingerea cã este mai demn de ele", si îndeosebi portretul fãcut de Cassius Dio ultimului mare rege al dacilor: "Duras, care avea domnia mai înainte, o oferi de bunã voie lui Decebal, regele dacilor, pentru cã era priceput în ale rãzboiului si iscusit la faptã, stiind când sã nãvãleascã si când sã se retragã la timp, mester a întinde curse, viteaz în luptã stiind a se folosi cu dibãcie de o victorie si a scãpa cu bine dintr-o înfrângere".

Un portret elogios care sintetizeazã, o datã cu trãsãturile comandantului militar ideal, principalele caracteristici ale gândirii si artei militare geto-dace! Capacitatea comandamentului, forta si complexitatea organismului militar, principiul ridicãrii generale la luptã a poporului înarmat, au fãcut posibilã rezistenta cu succes a geto-dacilor în fata celor mai impetuoase valuri migratoare sau ostiri ale marilor puteri ale antichitãtii si înscrierea lor în istorie ca un "neam" puternic care s-a ridicat împotriva romanilor si i-au umilit pânã la plãtirea tributului".
Reply With Quote