Am să vă spun o altă minune care s-a întâmplat cu aceste sfinte moaşte: o femeie bolnavă, care avusese cancer la colon, era foarte, foarte bolnavă; operaţia nu fusese de ajutor; femeia era pe patul de moarte, familia ei voia să cumpere sicriu, pentru că femeia nu se mai putea mişca, în momentul în care s-a închinat la aceste sfinte moaşte de la Aiud, trupul ei a simţit o schimbare şi femeia, după câteva luni de zile, merge pe picioarele ei.

Vreau acum să vă mai spun o mare minune făcută de mucenicii de la Aiud, o minune care arată că Dumnezeu vrea ca ei să fie cinstiţi cum se cuvine. Precum ştiţi, această mănăstire, Petru Vodă, a făcut atâta şi atâta misiune pentru cinstirea sfinţilor din închisori. Am să vă spun o minune pe care am auzit-o de curând, de la părintele Augustin de la Aiud, o minune prin care se arată cum sfinţii închisorilor vor să se facă racle pentru moaştele lor.
Ce s-a întâmplat? Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucu*reşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa – biserică de la o unitate militară – vertebra şi o coastă. Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a în*tâm*plat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pen*tru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce-i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îm*brăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”

Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dum*nezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimen*siunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoa*ne să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coas*ta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi pă*rintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimen*siunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe margine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica mănăstirii Pecerska, şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s-a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.

Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să purtăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne-am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne-am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre.

La Cluj, un preot care primise o părticică din sfintele moaşte şi-a pus credincioşii să se roage, să postească, şi pentru jertfa credincioşilor, sfântul mucenic le-a descoperit că numele său este Gheorghe, şi ştiu ce nume să folosească în rugăciunile către acest sfânt.

La mănăstirea Vatoped, în Sfântul Munte Athos, s‑au găsit moaştele unui sfânt şi, neştiind ce nume să-i pună, i-au ales părinţii, sfătuindu-se cu stareţul, i-au ales un nume, i-au făcut slujbă, i-au pictat icoană şi, înainte de prima prăznuire, s-a arătat sfântul şi a zis: „Pe mine mă cheamă altfel. Dar dacă voi mi-aţi făcut slujbă şi icoană aşa, să rămână cum aţi decis voi.” Dar important este că părinţii au avut râvnă şi s-au rugat acelui cuvios. Tot aşa să ne rugăm şi noi sfinţilor închisorilor.

Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Ş mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi când l-a dus la biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul care-i este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.

Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui părinte, respectiv soţia, nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.

O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.

Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.

O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.
Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I-am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-au rugat pentru un fratele de-a lor ca Dumnezeu să-l vindece.