[stefan florin]

În prealabil postat de stefan florin

Întrebare: Trebuie să ţină creştinii o zi de Sabat?
Răspuns: Adesea se spune că "Dumnezeu a instituit ziua de Sabat în Eden" datorită legăturii care se face între Sabat şi creaţie în Exod 20:11. Deşi faptul că Dumnezeu s-a odihnit în cea de-a şaptea zi (Geneza 2:3) a prevestit o viitoare lege cu privire la Sabat pentru Israel, nu există nici o înregistrare biblică referitoare la Sabat înainte ca Israel să părăsească Egiptul. Niciunde în Sfintele Scripturi nu se face vreo referire la ţinerea Sabatului de către oameni de la Adam până la Moise.
Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar în privinţa faptului că ţinerea Sabatului a reprezentat un semn special între El şi poporul Israel: "Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu'" (Exod 19:3–5).
“Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat” (Exod 31:16–17).
În Deuteronom 5, Moise readuce cele 10 porunci pentru următoarea generaţie de israeliţi. Aici, după prezentarea poruncii referitoare la ţinerea Sabatului în versetele 12–14, Moise prezintă şi motivul pentru care Sabatul a fost dat în mod specific poporului Israel: "Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă" (Deuteronom 5:15).
Observaţi, vă rog, expresia DE ACEEA. Atunci când a dat poporului Israel Sabatul, intenţia lui Dumnezeu nu a fost aceea ca ei să îşi amintească momentul creaţiunii, ci să îşi amintească de robia din Egipt şi de modul cum Dumnezeu i-a eliberat din aceasta. Observaţi de asemenea cerinţele specifice pentru ţinerea Sabatului: o persoană aflată sub autoritatea poruncii Sabatului nu îşi putea părăsi casa sau locul unde se afla în ziua de Sabat (Exod 16:29), nu putea face focul (Exod 35:3), şi nu putea pune pe nimeni la lucru în Sabat (Deuteronom 5:14). Dacă o persoană încalcă porunca legată de ţinerea Sabatului, acea persoană era pedepsită cu moartea (Exod 31:15; Numeri 15:32–35).

O examinare a pasajelor relevante din Noul Testament ne arată 4 aspecte foarte importante:
1) Ori de câte ori Hristos se arată oamenilor dupa înviere şi când este menţionată ziua, întotdeauna este vorba despre prima zi a săptămânii (Matei 28:1, 9, 10; Marcu 16:9; Luca 24:1, 13, 15; Ioan 20:19, 26).
2) Singurele menţiuni privind Sabatul în Noul Testament de la Faptele Apostolilor până la Apocalipsa sunt legate strict de evanghelizarea evreilor iar locul este întotdeauna o sinagogă (Faptele Apostolilor, capitolele 13–18). Apostolul Pavel a scris: "Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei" (1 Corinteni 9:20). Pavel nu s-a dus la sinagogă să aibă părtăşie sau pentru edificarea sfinţilor, ci să îi aducă pe aceştia la Hristos în vederea mântuirii.
3) După ce Pavel spune "de acum încolo, mă voi duce la Neamuri" (Faptele Apostolilor 18:6), Sabatul nu mai este menţionat niciodată.
4) în loc să sugereze creştinilor ţinerea zilei de Sabat, Noul Testament a învăţat în mod clar opusul acestei învăţături, chiar şi în cazul singurei excepţii la punctul 3 de mai sus, care se găseşte în Coloseni 2:16.
Privind cu mai multă atenţie la punctul 4 de mai sus, vom descoperi faptul că nu există nici o obligaţie pentru credincioşii Noului Testament în ceea ce priveşte ţinerea Sabatului. După cum s-a discutat deja mai sus, există o singură referire la Sabat după momentul în care apostolul Pavel şi-a concentrat lucrarea pe Neamuri (ne-evrei): "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos" (Coloseni 2:16–17). Sabatul evreiesc a fost desfiinţat la cruce, unde Hristos "a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră" (Coloseni 2:14).
Această idee este repetată de mai multe ori în Noul Testament. In Galateni 4:9-10 Pavel spune: "Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani".
Însă unele persoane spun că prin porunca lui Constantin în anul 321 d.Hr., a fost “schimbată” ziua de Sabat din Sâmbătă în Duminică. În ce zi se întâlnea biserica pentru închinare? Scriptura nu menţionează nicăieri strângerea credincioşilor pentru comuniune sau închinare în ziua de Sabat evreiesc (Sâmbătă). Pe de altă parte, există o serie de pasaje care menţionează foarte clar prima zi a săptămânii ca zi de închinare şi comuniune a creştinilor. De exemplu, Faptele Apostolilor 20:7 arată că "În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea". În 1 Corinteni 16:2 Paul îi îndeamnă pe credincioşii din Corint ca "În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui". Întrucât Pavel cataloghează în 2 Corinteni 9:12 acest fel de daruri drept una dintre modalităţile de închinare către Dumnezeu, colecta trebuie să fi fost legată de un serviciu de închinare al creştinilor în ziua de Duminică. Din punct de vedere al relatărilor istorice Duminica şi nu Sâmbăta a fost ziua normală de adunare a creştinilor încă din perioada de început a bisericii.
Sabatul a fost dat poporului Israel în mod specific, şi niciodată bisericii. Însă obligaţia ţinerii Sabatului este parte a legii Vechiului Testament, creştinii nefiind sub autoritatea Legii (Galateni 4:1-26; Romani 6:14). Ţinerea Sabatului nu este o cerinţă pentru creştini. Prima zi a săptămânii, Duminică, Ziua Domnului (Apocalipsa 1:10) celebrează Nouă Creaţie, Hristos Cel înviat fiind Capul bisericii. Noi ca şi creştini nu avem obligaţia ţinerii Sabatului mozaic prin odihnă, ci suntem liberi să Îl urmăm pe Hristos Cel înviat, slujindu-l.