[Marius22]

De curand, imi spunea cineva povestea unei familii. Doi soti au trait impreuna toata tineretea ferindu-se in mod voit a avea copii. Cert este ca Dumnezeu, la un moment dat, le-a daruit o fata, pe care au primit-o si au crescut-o cu bucurie. Au continuat sa traiasca insa in acelasi pacat. Au trecut anii si sotia avea sa se mute cu mult inaintea sotului la cele vesnice.

Cu adevarat grei au fost anii batranetii pentru sot, acesta fiind lovit de multe boli si suferinte. In tot acest timp singura sa alinare, sprjin si ajutor, a fost fata sa, binecuvantarea pe care Dumnezeu i-a daruit-o in tinerete, cand in intunecarea mintii sale, intorcea spatele darurilor lui Dumnezeu.

A inteles atunci batranul ca toate acele momente pe care le-a petrecut in pacat, doar pentru placerea trupului, au disparut in neant, singurele persoane care mai erau prezente in viata sa fiind fata si ceilalti membri ai familiei pe care ea a intemeiat-o intre timp. I-a parut rau pentru pacatele sale si s-a intors in al unsprezecelea ceas catre Dumnezeu.

Noi, adesea, prin gandurile si planurile noastre in ceea ce priveste asa-zisa planificare familiala nu facem altceva decat sa ne amagim. Dumnezeu niciodata nu ne amageste cand hotaraste sa ne ofere un asa dar minunat.