View Single Post
  #2  
Vechi 03.04.2012, 04:28:23
alexmatei's Avatar
alexmatei alexmatei is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.07.2011
Locație: Iasi
Religia: Ortodox
Mesaje: 112
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru alexmatei
Exclamation Partea I (nu incape tot textul pe o singura postare)

Ne onorează să vă aducem la cunoștință și dumneavoastră de următoarea scrisoare deschisă:

Scrisoare deschisă din partea fiilor duhovnicești ai părintelui Calistrat din județele Iași, Vaslui, Bacău și Galați către Președinție și Primul-Ministru.

Domnule Președinte al României Traian Băsescu,
Domnule Prim-Ministru Mihai-Răzvan Ungureanu,

Vă adresăm această scrisoare deschisă din capitala creștină a Moldovei, noi „cei proști, dar mulți” care ținem să vă aducem la cunoștință că Moldova nu este a noastră, dar nu este nici a voastră, este a urmașilor, urmașilor noștri, cum pe bună dreptate ar spune orice inimă de om.

Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru, guvernați o țară. Vă aducem la cunoștință că această țară, asemenea altor țări, are o lege fundamentală. Legea noastră fundamentală se numește Constituția României. Această constituție este investită cu o forță juridică superioară care cuprinde principiile esențiale ale organizării statului, drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale, reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat al statului respectiv:

„România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.” (articolul I, paragraful 2)

Din faptele dumneavoastră, domnilor, se pare că nu aveți cunoștință de conținutul acestei legi fundamentale și uneori se pare că nici legile omeniei nu vă apar ca având vreo evidență sau relevanță. Legile omeniei sunt dictate de conștiință iar conștiința poate fi înșelată de patimă, acest sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată, cum este definită în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. În plan moral este alegerea fiecăruia ce este, ce vorbește și ce face, consecințele și judecățile fiecăruia putând fi supuse unor interpretări și percepții din cele mai variate. Pe plan social însă, pentru a face posibilă conviețuirea între oameni, cetățenii români au considerat, au consimțit și au votat că:

„Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.” (articolul I, paragraful 4)
„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.” (articolul I, paragraful 5)
„Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (articolul II)

V-ați promovat în campanii electorale și ieșiri publice după cele mai rafinate și costisitoare strategii de imagine ca fiind un apărător al democrației, al drepturilor, al libertăților și al îndatoririlor fundamentale ale oamenilor. Aceste mult-râvnite drepturi și libertăți prea scump plătite cu peste un secol de războaie mondiale, totalitarism, comunism, cenzură, măceluri, tragedii, elitism economic și filozofii criminale de viață împodobite în cele mai atractive ambalaje. Iată acum, o lume întreagă strigă: „Drepturile Omului ! Democrație !”. Strigați la fel și dumneavoastră. Vi s-a dat puterea ca după bunul plac, atât cât s-a putut într-o lume cu oameni, să vă impuneți legile cum a dorit cabinetul și partidul de guvernământ. Ați încercat vreodată să trăiți măcar, nu bine, ci doar să trăiți, cu 700 de lei într-o lună de zile cum ne cereți nouă românilor să o facem impus sub bastoanele jandarmeriei care apără megalomania și hedonismul impus de regimul dumneavoastră „patriotic” de guvernare ? V-ați pus vreodată întrebarea dacă țara aceasta a făcut suficiente sacrificii de douăzeci de ani încoace de când partidele politice, marile companii, băncile și presa își fac jocurile aici ca pe o tablă de șah ? V-ați întrebat vreodată cât sânge s-a vărsat ca România să existe ? V-ați întrebat vreodată câtă omenie, valoare și cultură a îngropat regimul comunist sub lespezile pușcăriei ? Este vreo frază mai potrivită decât genocidul poporului român ce face conducerea actuală a țării ? Nu așteptăm un răspuns, altceva așteptăm. În noi „cei proști, dar mulți” nu nașteți resemnare, altceva se naște.

Supunerea și toleranța față de conducerea de la un anume moment a oricărui popor și oricărei comunități de oameni, creștini sau necreștini, români sau străini, este greu de anticipat și ca trăsături și ca manifestări, oricâte studii și sondaje pe oricâți bani s-ar face. Mulți din cei care au făcut afaceri pe teritoriul României au avut profituri cu mult peste așteptări, alții au întâlnit obstacole neprevăzute și neașteptate. Niciodată până acum însă, nu s-a mai pus cu atâta violență și agresivitate de către clasa politică actuală și o parte din mass-media, problema de a face bani producând energie dar omorând oameni, provocând cancere, otrăvind iremediabil ecosistemul, epuizând sursele de apă, cauzând cutremure, ștergând de pe hartă orașe și producând daune care să facă imposibilă locuirea peste sute de mii de hectare de teren urban a noastră și a urmașilor noștrii.
__________________
"Căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții si toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos." (II Cor. 10, 4-5)

"De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit." (Tit 3, 10-11)
Reply With Quote