• Cronica Romania: Mirajul gazelor de sist

În România a început febra gazelor de șist: statul organizează licitații, companiile străine fac prospecțiuni în curțile țăranilor care nu înțeleg ce se întâmplă, iar președintele Băsescu face declarații politice. În recentul său discurs parlamentar, președintele a apelat la clasicul stereotip: ”În momentul de faţă, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului, Doamne fereşte, sau ale Guvernului, dar se manifestă interese ca România să devină tot mai depedendentă energetic”. Deși președintele nu a menționat alte cuvinte-cheie (”lac rusesc”, ”imperialism”, ”balalaica” etc.), folosirea sintagmei ”dependența energetică” a indicat clar ținta atacului.

Implicit, se subânțelege că reducerea dependenței energetice este un scop nobil și, ca orice scop nobil, necesită sacrificii. Președintele nu a vorbit despre sacrificii, însă declarațiile președintelui ANRM au clarificat situația: ”Redevențele pentru gazele de șist ar trebui sa fie mai mici decât pentru cele convenționale”, ceea ce în cazul redevențelor microscopice practicate în România înseamnă că beneficiile statului de pe urma extragerii gazul de șist vor fi egale cu zero. Cazul gazelor de șist este un exemplu clar al modului în care autoritățile folosesc sperietoarea ”siguranței naționale” atunci când se încearcă un furt instituționalizat al banilor publici sau al resurselor publice. Compania Chevron deja a obținut dreptul de exploatare a două perimetre cu o suprafață totală de 2500 km2, dar (ca de obicei) o parte dintre clauzele contractuale sunt secrete. La fel, este secretă lista substanțelor chimice care vor fi folosite în cadrul exploatărilor. ”Reducerea dependenței energetice” poate justifica orice, inclusiv redevențele cvasi-nule și utilizarea substanțelor toxice și cancerigene.
Diferențele între o exploatare convențională și exploatarea gazelor de șist sunt următoarele:

1. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de suprafețe colosale din cauza debitului redus al sondelor individuale. În consecință, după încheierea exploatării, teritoriul arată ca un șvaițer sau ca un peisaj selenar.

2. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de cantități semnificative de apă. Apa se amestecă cu substanțe chimice speciale și se injectează sub presiune în roca gaziferă pentru a o sparge și a crește cantitatea de gaze extrase. Acest procedeu are câteva efecte secundare:

a) Resursele de apă din zonele alăturate sunt drenate pentru a fi folosite la exploatare[/COLOR], ceea ce afectează atât potențialul agricol cât și starea ecologică a zonelor alăturate.
b) Fracturarea rocii gazifere produce cutremure de suprafață și aceasta este deja o certitudine confirmată de Serviciul Geodezic al SUA (US Geological Survey). În Marea Britanie a existat un caz în care exploatarea gazelor de șist a fost oprită din cauza producerii a două cutremure consecutive. În aceste condiții, devine relativ neclar dacă exploatarea gazelor de șist în România (mai activă seismic decât Marea Britanie) este o idee înțeleaptă.
c) Apa contaminată de substanțele chimice utilizate pentru fracturarea stratului de rocă gaziferă poate să ajungă la pânza freatică și să intoxice suprafețe destul de mari, lăsând zone întregi fără resurse de apă potabilă.[/COLOR]
În cazul SUA, extracția gazului de șist s-a dovedit a fi un succes relativ din cauza următorilor factori:

1. Teritorii foarte mari accesibile pentru exploatare

2. Reglementări ecologice extrem de laxe. A fost nevoie de o serie de peste o sută de articole investigative publicate în The New York Times ca autoritățile să se sesizeze și să impună niște minime norme de siguranță ecologică.

3. Prezența unui număr semnificativ de utilaje second-hand care sunt ieftine și ușor de transportat în interiorul SUA.
În baza acestor premise și a unora dintre factori pe care îi vom menționa mai târziu, analiștii Deutsche Bank au ajuns la concluzia că succesele obținute de exploatatorii gazelor de șist în SUA vor fi ”dificil de reprodus în Europa”.

La baza tuturor estimărilor referitoare la cantitatea gazelor de șist exploatabile în SUA sau în Europa stau niște calcule ce nu au legătură cu realitatea. Chiar și calculele Agenției pentru Energie a guvernului american au fost făcute pe baza unei metodologii defectuoase: cantitatea de gaz existentă în straturile de șist a fost tratată ca și cum ar fi fost o cantitate de gaz care se află într-un depozit convențional, aplicându-se aceleași rate de extracție. Această situație jenantă s-a creat din cauza unui fenomen interesant: companiile subcontractate de guvernul american pentru a face asemenea evaluări sunt aceleași companii care lucrează pentru exploratorii gazelor de șist. În ciuda unui evident conflict de interese, datele furnizate de aceste companii (Intek, Advanced Resources) au fost acceptate și sunt folosite în continuare.

O bună parte dintre companiile care se ocupă cu extracția gazelor de șist au fost listate pe bursele americane și canadiene, iar prețul acțiunilor depinde de estimările referitoare la cantitățile de gaz ce vor putea fi extrase în viitor. Chiar și ”pilonii” acestei industrii, de genul Chesapeake Energy au folosit în repetate rânduri următorul truc: a fost luat debitul unei singure sonde și înmulțit cu ”durata de viață” a unei sonde convenționale, rezultatul fiind înmulțit la numărul de sonde ce se preconizează a fi construite. Cifrele rezultante sunt astronomice, dar nu au nicio legătură cu realitatea, măcar din cauza faptului că durata de viață activă a unei ”sonde de șist” este de aproximativ un an, iar durata de viață a unei sonde convenționale (luăm ca exemplu bazinul Urengoy) este de 10-15 ani.

Cifrele umflate au fost folosite de proprietarii companiilor pentru a obține credite masive din partea băncilor și pentru a-și vinde acțiunile pe bursă sau unor companii petroliere mai mari. Sursele din cadrul industriei gazului care au fost intervievate de New York Times sugerează existența unei situații paradoxale: în condițiile în care statul (prin agențiile sale guvernamentale), presa (influențată de companiile de PR) și băncile (impresionate de cifrele ”umflate”) au validat și susținut mirajul succesului economic al gazelor de șist, managerii companiilor petroliere mari au fost puși în fața unei dileme groaznice. Ei, deși înțelegeau perfect că ”gazul de șist” nu este altceva decât o bulă speculativă, au avut de ales între a face investiții în proiecte de acest gen sau a fi concediați de către acționarii, care nu doreau să înțeleagă argumentele invocate de profesioniști. În consecință, toți managerii companiilor energetice mari au lansat proiecte în domeniul ”gazelor de șist”, iar investitorii se așteaptă la succese remarcabile, la fel cum se așteptau în cazul investițiilor în instrumente derivative legate de performanța creditelor imobiliare în perioada 2004-2008.